Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

duminică, 3 octombrie 2010

Iubirea

La ceas târziu în miez de noapte,
La uşa sufletului meu cineva bate.
Se aud încet, întâi doar şoapte
O voce caldă, timid răzbate.
- Mă poţi adăposti în casa ta?
- Sunt flămând şi obosit de atâta pribegit…
- Dar cine eşti? veni întrebarea mea.
- Ţi-oi spune mai târziu, el a vorbit.
- Vreau doar o clipă să mă odihnesc.
- Intră, te rog în umila mea casă.
Sfios, s-a aşezat lângă focul din vatră
Era zdrenţuit, cu haina uzată şi ponosită
Mă privea cu privirea senină şi obosită.
- Iacă, am călătorit prin astă mare lume
- Am nenumărate lucruri a-ţi spune…
Avea o privire caldă, blândă şi aparte
Ce-mi dădea lumină, încredere şi pace.
- Am bătut la multe şi diverse case
- Aşteptând ca cineva să mă primească
Dar oamenii nu au dorit să mă cunoască.
Spuse acest străin cu voce îngerească.
- Să ştii că nu am fost dintotdeauna aşa
Am fost de origine nobilă, împărătească
Dar viaţa m-a purtat pe un tărâm de neşansă.
- Am dăruit părticele preţioase din inima mea
Raze de lumină s-au răsfrânt asupra multora
Dar, din păcate unii au luat, fără să dea…
Zise misteriosul om cu voce ca de catifea.
- Dar, cine eşti? îl întrebai din nou, curioasă
- Cel ce a venit să vindece şi să izbăvească,
Iubirea, deghizată în haină omenească.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu