Treceți la conținutul principal

Despre umilinţă

Noi suntem asemenea florilor delicate care încolţesc, cresc şi apoi se ofilesc. Suntem efemeri prin această lume.
Vântul vieţii pe unii dintre noi ne poate atinge suav, simţind o adiere caldă, pe alţii îi poate lovi cu putere, înconvoindu-le tulpinile fragile, îngenunchindu-i. În astfel de clipe învăţăm o lecţie importantă pentru creşterea noastră spirituală - lecţia umilinţei. Mai este compatibilă această calitate cu lumea în care trăim azi? Dar de fapt, ce este umilinţa? Un semn de slăbiciune sau o calitate preţioasă care evidenţiază adevărata putere a spiritului, un semn de nobleţe umană?
Faptul de a vorbi despre umilinţă în societatea zilelor noastre poate părea o absurditate, ceva ce nu mai aparţine prezentului, fiind ceva demodat. Lumea secolului 21 încearcă să-ţi inoculeze ideea de a căuta în primul rând o poziţie cât mai înaltă în societate, de a-ţi atinge propriile interese indiferent de mijloacele utilizate. De fapt, etalarea cu ostentaţie a propriei valori este ceva de dorit astăzi, mulţi considerând-o o virtute.
Umilinţa este redată în dicţionare ca o atitudine respectuasă, plină de stimă; smerenie, modestie. Întrucât suntem născuţi cu un sâmbure de egoism este destul de dificil de inţeles şi de dobândit această calitate.
Uneori confundăm umilinţa cu supunerea oarbă şi iraţională, un soi de credulitate. Un asemenea comportament provine din slăbiciune şi teama de a nu fi pedepsiţi. Pe când, adevărata umilinţă implică un sentiment de demnitate, de mulţumire sufletească, de înţelegere a naturii divine, de a ne ridica dincolo de egoul uman şi de a asimila uşor lecţiile vieţii. Asta denotă multă putere, nu slăbiciune. De fapt, umilinţa este un bun al oamenilor puternici.
View Photos Collage Pics Funny Pics
Collage Images at ImageHousing.com
A fi umil înseamnă să renunţi la „eu” şi „al meu”, astfel dovedind bunătate, o topire a sinelui pentru a pătrunde în profunzimea Fiinţei Divine.
Ne ţinem capul plecat, semn că am învăţat unde ne aflăm noi în raport cu Dumnezeu. Însă asta nu ar trebui să o luăm ca pe o înfrângere, ci ca pe o lecţie pe care viaţa ne-o dă. Atâta timp cât rădăcinile ne sunt înfipte în pământ, avem viaţă. Ar trebui să ne deschidem cu încredere petalele spre Soarele Vieţii, Dumnezeu şi să primim cu zâmbetul pe buze Razele Sale calde şi stălucitoare. Să ne lăsăm învăluiţi de Raze de lumină, speranţă, bucurie şi iubire, să le permitem să ne mângâie şi să ne sărute uşor petalele fine.
Să primim cu inima deschisă ploile binecuvântate dar şi furtunile vijelioase pentru că şi unele şi altele ne netezesc drumul interior, îndepărtând denivelările şi asperităţile formându-ne o personalitate puternică. Acestea ne ajută să creştem, să rodim şi să rămânem proaspeţi, plini de sevă-esenţa fiinţei noastre. Doar aşa vom dovedi că ne-am însuşit lecţia umilinţei autentice.
Citatul următor mi se pare oportun pentru încheiere:
„Umilinţa din inimă nu-ţi cere ca într-adevăr să te umileşti, ci să fii deschis; numai aşa poţi da şi poţi primi. Mama este umilă în faţa copilului şi grădinarul în faţa trandafirului.”-Antoine de Saint-Exupery

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau