Treceți la conținutul principal

Gânduri despre mama



"Mama este începutul tuturor începuturilor".
Astăzi este ziua mamei, fiinţa căreia îi sunt datoare cu respect profund, căreia îi mulţumesc că mi-a dăruit viaţă. În aceasta zi m-am gândit să aştern pe hârtie câteva gânduri despre ea...să încerc să-i creionez portretul sufletesc ce-mi învăluie zi de zi fiinţa cu dragoste.
"Mama"-cuvântul cel mai sfânt şi înalţător pe care ar trebui să îl rostim cu condescendenţă şi căldură-n glas.
Ea e făptura care ne oferă primul zâmbet, primii paşi, primele cuvinte ce le purtăm în suflet toată viaţa.
Mama a fost cadru didactic, dedicându-şi anii în instruirea şi educarea celor mici... Din mâinile ei, au ieşit medici, avocaţi, profesori, jurnalişti, ingineri etc; oameni de un real folos societăţii. Mama a fost un cadru didactic căutat şi respectat de toţi cei ce au cunoscut-o. Ea mi-a insuflat şi mie acest simţ înalt al responsabilităţii, de a nu trata lucrurile cu superficialitate, ci de a mă implica total, fără rezerve în cauza pe care o susţin, în lucrurile în care cred. Ea a fost cea dintâi persoană care m-a familiarizat cu tainele învăţăturii şi mi-a deschis calea spre studiu, imprimându-mi ideea că cea mai mare bogăţie a unei persoane constă în mintea şi în sufletul său.
 Mama este o persoană foarte puternică asemenea unei roci ce nu poate fi clintită, comunicativă, tenace, întodeauna cu zâmbetul pe buze, având pentru fiecare un cuvânt de încurajare. Cu ochii ei blânzi şi curaţi îmi explica şi mă ajuta să buchisesc literele abecedarului, să descifrez enigmele cuvintelor. Se vedea pe chipul ei că o pasiona tot ceea ce făcea în folosul elevilor, dovedind multă răbdare şi înţelegere. De multe ori stătea peste program, fiind complet absorbită de munca sa.Ea reprezintă pilonul familiei, construind în inimi edificiul dragostei şi credinţei. Mama mi-a încălzit existenţa cu dragostea ei sfântă şi mi-a luminat paşii cu chipul ei candid asemeni unui înger.
"Frumusetea paleste; iubirea se stinge, frunzele prieteniei cad; Secretul mamei este sa la supravietuiasca tuturor."

Mama-i suprem sacrificiu

Mama este cuvântul cel mai sfânt 
rostit întâia oară,
suprem sacrificiu pe altarul vieţii,
zămislind iubirea.
Chipul ei senin şi surâzător 
îmi strecura 
în sufletu-mi cald de copil
aroma florilor de tei, 
în amărăciunea greşelilor
de-o clipă.
Privirea-i înecată în lumină îmi dădea
aripi să zbor
spre tărâmul viselor neîntinate;
vocea ei duioasă şi mâna sa catifelată 
îmi alinau durerile, 
când petala clipelor îmi era frântă
de furioasa amăgire.
Surâsu-i de albe şi tainice mărgăritare 
îmi lăsa eternitatea,
liniştea dimineţilor de primăvară, 
seninul cerului.
Ochii ei blânzi, spălaţi de roua iertării
îmi descifrau 
enigmele existenţei, ale dragostei şi morţii. 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Priv...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

,,Ramuri de migdal înflorit” – O lecție despre speranță și renaștere

  „Ramuri de migdal înflorit” , de Van Gogh, este unul dintre tablourile pe care artistul le-a pictat în puținele momente de fericire pe care le-a avut. Pictura a fost realizată în februarie 1890, ca un cadou pentru nepotul său nou-născut, fiul fratelui său Theo, care a primit numele Vincent. Migdalul înflorit simbolizează renașterea, speranța și noile începuturi. Înflorește la începutul primăverii, uneori chiar în februarie, devenind un simbol al triumfului vieții asupra iernii. Este o lecție despre speranță și despre fericirea care se naște din fragilitate și din înrădăcinare în solul vieții. O pictură care ne deschide ochii spre frumusețe și inima spre lucrurile care contează: să te oprești și să privești, să respiri, să admiri cerul, să descoperi adevăratele bucurii. Astăzi, tabloul poate fi admirat la Muzeul Van Gogh din Amsterdam , unde rămâne o mărturie a sensibilității și talentului unic al pictorului. ,,Dacă iubeşti natura cu adevărat, o găseşti pretutindeni frumoasă.” ,,Î...