Treceți la conținutul principal

A fi matur... a fi Om


Întreaga viaţa te balansezi între a fi matur şi a fi Om.  Atunci când crezi că cunoşti totul despre tine, viaţa te contrazice şi îţi arătă că mai ai multe de învăţat… A iubi, a greşi, a suferi, a cunoaşte se învaţă doar în şcoala vieţii.
 E necesar să ne cunoaştem, să ne iertăm, să ne iubim pe noi înşine mai întâi, ca apoi, să extindem aceste sentimente şi asupra altora. Îţi dai seama că unele greşeli sunt ireparabile, iar şansele vin doar o dată, sau cel mult de două ori. Tot ceea ce îţi rămâne de făcut este să înţelegi. Poate că logica mea are o undă de pesimism, eu i-aş zice mai simplu: realism.  Prin natură, sunt o optimistă, trecând prin viaţă, sunt o realistă. Numai când scriu, mă transform într-o visătoare. De fapt, sunt puţin din fiecare…Îmi alimentez visurile, din ceea ce am trăit în trecut şi din ceea ce sper acum.
Când viaţa te ancorează în tainele ei, începi să ai o altă viziune a lucrurilor. Acestei atitudini, i-aş spune: maturitate. Când eşti orientat spre interior (spirit), te vezi aşa cum eşti tu. Când eşti orientat spre exterior, te vezi aşa cum te văd ceilalţi, aşa cum pari, nu aşa cum eşti tu cu adevărat. Nu vârsta ne identifică maturitatea, ci modul cum abordăm obstacolele din traseul personal.
Înţelegem că am rămas în suflet cu acele momente care au însemnat ceva pentru noi. Realizăm ce am pierdut, ce am câştigat… Descoperim în ce direcţie ne-au dus alegerile personale. Maturitatea nu înseamnă să omori copilul din tine, ci să-l redescoperi la orice vârstă.  Să vezi, să iubeşti, să te bucurii asemenea unui copil. Oare de ce viaţa vrea să ne facă să devenim maturi prin greşeli? Nu există altă modalitate mai simplă?
Viaţa o primim la naştere, drept cadou, însă maturitatea se câştigă prin multe greşeli, gesturi copilăreşti şi învăţare… Când eşti matur,  ştii să preţuieşti viaţa aşa cum este ea. Când eşti imatur, găseşti mereu scuze şi reproşuri în faţa vieţii. Noi singuri suntem răspunzători pentru cum existăm şi pentru ceea ce experimentăm. Osho spune ceva foarte adevărat în acest sens:
Când spun maturitate, mă gândesc la o anumită integritate interioară… Aceasta nu va apărea decât atunci când veţi înceta să-i mai faceţi pe alţii responsabili pentru suferinţele voastre, când veţi începe să înţelegeţi că voi sunteţi singurii responsabili pentru ele. Acesta este primul pas către maturitate: eu sunt responsabil. „
Am încercat să-mi explorez cele mai adânci trăiri, să vă fac părtaşi la modul meu de a gândi şi a simţi… Nu ştiu cât de matură am devenit, dar ştiu sigur că sunt pe drumul cel bun :)) Viaţa îmi va da răspunsul… Eu cred că faptul de a şti să trăieşti cu adevărat te etichetează ca un om matur.
Mă mulţumesc să trăiesc în prezent, cu greşeli, copilării, vulnerabilităţi, cu bucurii, cu speranţe şi visuri, pentru că sunt Om. Trăiesc împreună cu clipa durerea şi bucuria!
26.11.2012




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau