Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

luni, 26 noiembrie 2012

A fi matur... a fi Om


Întreaga viaţa te balansezi între a fi matur şi a fi Om.  Atunci când crezi că cunoşti totul despre tine, viaţa te contrazice şi îţi arătă că mai ai multe de învăţat… A iubi, a greşi, a suferi, a cunoaşte se învaţă doar în şcoala vieţii.
 E necesar să ne cunoaştem, să ne iertăm, să ne iubim pe noi înşine mai întâi, ca apoi, să extindem aceste sentimente şi asupra altora. Îţi dai seama că unele greşeli sunt ireparabile, iar şansele vin doar o dată, sau cel mult de două ori. Tot ceea ce îţi rămâne de făcut este să înţelegi. Poate că logica mea are o undă de pesimism, eu i-aş zice mai simplu: realism.  Prin natură, sunt o optimistă, trecând prin viaţă, sunt o realistă. Numai când scriu, mă transform într-o visătoare. De fapt, sunt puţin din fiecare…Îmi alimentez visurile, din ceea ce am trăit în trecut şi din ceea ce sper acum.
Când viaţa te ancorează în tainele ei, începi să ai o altă viziune a lucrurilor. Acestei atitudini, i-aş spune: maturitate. Când eşti orientat spre interior (spirit), te vezi aşa cum eşti tu. Când eşti orientat spre exterior, te vezi aşa cum te văd ceilalţi, aşa cum pari, nu aşa cum eşti tu cu adevărat. Nu vârsta ne identifică maturitatea, ci modul cum abordăm obstacolele din traseul personal.
Înţelegem că am rămas în suflet cu acele momente care au însemnat ceva pentru noi. Realizăm ce am pierdut, ce am câştigat… Descoperim în ce direcţie ne-au dus alegerile personale. Maturitatea nu înseamnă să omori copilul din tine, ci să-l redescoperi la orice vârstă.  Să vezi, să iubeşti, să te bucurii asemenea unui copil. Oare de ce viaţa vrea să ne facă să devenim maturi prin greşeli? Nu există altă modalitate mai simplă?
Viaţa o primim la naştere, drept cadou, însă maturitatea se câştigă prin multe greşeli, gesturi copilăreşti şi învăţare… Când eşti matur,  ştii să preţuieşti viaţa aşa cum este ea. Când eşti imatur, găseşti mereu scuze şi reproşuri în faţa vieţii. Noi singuri suntem răspunzători pentru cum existăm şi pentru ceea ce experimentăm. Osho spune ceva foarte adevărat în acest sens:
Când spun maturitate, mă gândesc la o anumită integritate interioară… Aceasta nu va apărea decât atunci când veţi înceta să-i mai faceţi pe alţii responsabili pentru suferinţele voastre, când veţi începe să înţelegeţi că voi sunteţi singurii responsabili pentru ele. Acesta este primul pas către maturitate: eu sunt responsabil. „
Am încercat să-mi explorez cele mai adânci trăiri, să vă fac părtaşi la modul meu de a gândi şi a simţi… Nu ştiu cât de matură am devenit, dar ştiu sigur că sunt pe drumul cel bun :)) Viaţa îmi va da răspunsul… Eu cred că faptul de a şti să trăieşti cu adevărat te etichetează ca un om matur.
Mă mulţumesc să trăiesc în prezent, cu greşeli, copilării, vulnerabilităţi, cu bucurii, cu speranţe şi visuri, pentru că sunt Om. Trăiesc împreună cu clipa durerea şi bucuria!
26.11.2012




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu