Te caut, toamnă!
Unde te-ai ascuns?
Prin ce colţ de suflet
rătăceşti?
Ai lăcrimat uşor,
mi-ai răvăşit gândurile
şi nu mai ştiu dacă
acest timp de dragoste
plânge pentru noi doi…
Vântul ţi-a şters
lacrima,
în care ai cules cer şi
pământ,
duci departe visul meu,
dincolo de copaci,
undeva, unde liniştea ta
îmi vorbeşte numai mie.
Frunzele obosite de viaţă
cad cu resemnare…
le privesc zborul diafan
şi surâd în mine tăceri
înfrigurate de dorul tău…
Te simt mai aproape,
în toamna asta!
Dragule, când tu nu-mi vorbeşti
toamna îmi povesteşte
cum paşii tăi se aud
pe aleile dragostei
pierdute în uitare.
Se scutură în sufletul
meu,
o frunză neştiută de tine
… este
lacrima toamnei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu