În ultimele zile, s-au adunat multe gânduri şi sentimente împovărătoare. Am trecut prin momente cumplite, care şi-au pus amprenta asupra sufletului meu şi aşa sensibil. Sănătatea mea subredă mi-a jucat feste. În acele clipe de boală, tot ceea ce simţeam era un ocean de suferinţă, panică şi descurajare în care mă cufundam treptat. Atunci când simţi că te înneci, sentimentele de frică te paralizează şi nu mai poţi gândi coerent, resorturile interioare se năruie. Când vezi moartea cu ochii, clipa prezentă capată un alt sens. Viața e efemeră și trebuie să trăim fiecare moment la intensitate, în prezent și nu în trecut sau viitor.
Gândurile de trisţeţe şi de îngrijorare băteau ca un ciocan asupra sufletului meu. Uneori renunţarea pare o idee bună, înfrângerea inevitabilă, iar izolarea singura soluţie, fără să mai vrei să ştii de nimeni şi nimic.
Mi-am zis că trebuie să recurg la o terapie mai specială şi anume: terapia prin scris. Pentru mine scrisul este o formă de a-mi uşura durerea sufletului, de a mă cunoaşte şi de a mă înţelege. Atunci când scriu, sunt doar eu cu mine, eu şi temerile mele, vulnerabilităţile mele, speranţele şi dorinţele mele. Chiar am nevoie să mă cufund în suflet şi să-mi înfrunt stările, să-mi găsesc echilibrul şi forţa de a merge mai departe.
Am înţeles că ”a renunţa” este lucrul cel mai uşor de făcut. Să reziști atunci când totul pare că se dărâmă e un lucru ce arată adevarata putere și înțelepciune a unui om. O vorbă ce mi-a rămas în minte spune că: ”Ceea ce trebuie să încerci când orice altceva nu merge este să începi din nou”. Da, trebuie să te reinventezi, să regăsești acea scânteie ce pâlpâie firav în tine. Ea e acolo, nu a murit...se numește speranță. Am realizat că nu sunt singură, am simțit prezența divină care mi-a dat puterea de a merge mai departe. Dumnezeu poate să ne ridice printr-un cuvânt bun, un gând pozitiv venit de departe (gândul nu cunoaște timpul și spațiul, puterea unei atingeri, al unui zâmbet venit din suflet, al unui strop de bunătate... niciun act nu e prea mărunt dacă vine din suflet. Toate acestea sunt instrumente pe care Dumnezeu le folosește pentru a ne da convingerea că nu suntem singuri în acest Univers vast și complex. În momente cruciale din existanța noastră, ne pierdem busola interioară și gândim că Universul e un loc ostil, cenușiu, îndepărtat. Dar, adevărul e că există Cineva acolo Sus care ne veghează, ne îndrumă și ne iubește.
Nichiren Daishonen spune: “Niciodată nu lăsa greutăţile vieţii să te perturbe... nimeni nu poate evita problemele, nici chiar sfinţii sau înţelepţii.”
Poate că situațiile nefavorabile sunt inevitabile și îi ajung pe toți, dar putem schimba modul cum abordăm acele situații.
Faptul că putem să admirăm un apus de soare, să ne minunăm de un curcubeu țesut divin după o scurtă ploaie, să zâmbim cuiva, să găsim plăcere în contemplarea unei flori, să inspirăm aerul proaspăt de primăvară, să ne amuzăm de ghidușiile unui animăluț lipsit de apărare, să ne simțim revigorați de zâmbetul candid al unui copil
înseamnă că avem speranță și că nimic nu e pierdut.
Am învățat lecția trăirii autentice...faptul că viața e mult prea scurtă și nu se merită să o irosim în nemulțumire, egoism, frustrare și mâhnire.
Să nu punem punct după un lucru, ci să învățăm să punem virgulă,sau punct și virgulă.Ceea ce vreau să spun e faptul că trebuie să găsim întotdeauna un motiv pentru ca viața să nu se oprească, să încheiem fraza cu cuvântul ”Dar/însă”...
Fiecare zi este o provocare, în care suntem nevoiți să învingem munți de foc și granit, dar și o șansă de a o lua de la început, de a experimenta lucruri noi și de a ne duce la bun sfărșit țelul; o oportunitate de a evolua și a ne înmulți talatul(harul) dat de Dumnezeu.
Zilele acestea citesc în engleză o carte de Paulo Coelho şi mi-au atras atenţia câteva pasaje interesante ce le radau în încheierea acestui eseu:
"When you find your path, you must not be afraid. You need to have sufficient courage to make mistakes. Disappointment, defeat, and despair are the tools God uses to show us the way... None of us knows what might happen even the next minute, and yet still we go forward. Because we trust. Because we have Faith.
Or, who knows, perhaps because we just don’t see the mystery contained in the next second... That every moment in life is an act of faith. That you could choose to fill it with snakes and scorpions or with a strong protecting force. That Faith cannot be explained.” (Când îți vei găsi calea, nu trebuie să te temi. Trebuie să ai sufiecient curaj pentru a face greșeli. Dezamăgirea, înfrângerea și disperarea sunt instrumentele pe care Dumnezeu le folosește pentru a ne arăta calea... Niciunul dintre noi nu știe ce s-ar putea întâmpla chiar în minutul următor, și totuşi mergem înainte. Pentru că ne încredem. Pentru că avem credinţă.
Sau, cine ştie, poate pentru că chiar nu vedem misterul conţinut în secunda următoare... Că fiecare moment din viaţă este un act de credinţă. Ai putea alege să-l umpli cu şerpi sau scorpioni sau cu o forţă protectoare puternică. Credinţa nu poate fi explicată).
Gândurile de trisţeţe şi de îngrijorare băteau ca un ciocan asupra sufletului meu. Uneori renunţarea pare o idee bună, înfrângerea inevitabilă, iar izolarea singura soluţie, fără să mai vrei să ştii de nimeni şi nimic.
Mi-am zis că trebuie să recurg la o terapie mai specială şi anume: terapia prin scris. Pentru mine scrisul este o formă de a-mi uşura durerea sufletului, de a mă cunoaşte şi de a mă înţelege. Atunci când scriu, sunt doar eu cu mine, eu şi temerile mele, vulnerabilităţile mele, speranţele şi dorinţele mele. Chiar am nevoie să mă cufund în suflet şi să-mi înfrunt stările, să-mi găsesc echilibrul şi forţa de a merge mai departe.
Am înţeles că ”a renunţa” este lucrul cel mai uşor de făcut. Să reziști atunci când totul pare că se dărâmă e un lucru ce arată adevarata putere și înțelepciune a unui om. O vorbă ce mi-a rămas în minte spune că: ”Ceea ce trebuie să încerci când orice altceva nu merge este să începi din nou”. Da, trebuie să te reinventezi, să regăsești acea scânteie ce pâlpâie firav în tine. Ea e acolo, nu a murit...se numește speranță. Am realizat că nu sunt singură, am simțit prezența divină care mi-a dat puterea de a merge mai departe. Dumnezeu poate să ne ridice printr-un cuvânt bun, un gând pozitiv venit de departe (gândul nu cunoaște timpul și spațiul, puterea unei atingeri, al unui zâmbet venit din suflet, al unui strop de bunătate... niciun act nu e prea mărunt dacă vine din suflet. Toate acestea sunt instrumente pe care Dumnezeu le folosește pentru a ne da convingerea că nu suntem singuri în acest Univers vast și complex. În momente cruciale din existanța noastră, ne pierdem busola interioară și gândim că Universul e un loc ostil, cenușiu, îndepărtat. Dar, adevărul e că există Cineva acolo Sus care ne veghează, ne îndrumă și ne iubește.
Nichiren Daishonen spune: “Niciodată nu lăsa greutăţile vieţii să te perturbe... nimeni nu poate evita problemele, nici chiar sfinţii sau înţelepţii.”
Poate că situațiile nefavorabile sunt inevitabile și îi ajung pe toți, dar putem schimba modul cum abordăm acele situații.
Faptul că putem să admirăm un apus de soare, să ne minunăm de un curcubeu țesut divin după o scurtă ploaie, să zâmbim cuiva, să găsim plăcere în contemplarea unei flori, să inspirăm aerul proaspăt de primăvară, să ne amuzăm de ghidușiile unui animăluț lipsit de apărare, să ne simțim revigorați de zâmbetul candid al unui copil
înseamnă că avem speranță și că nimic nu e pierdut.
Am învățat lecția trăirii autentice...faptul că viața e mult prea scurtă și nu se merită să o irosim în nemulțumire, egoism, frustrare și mâhnire.
Să nu punem punct după un lucru, ci să învățăm să punem virgulă,sau punct și virgulă.Ceea ce vreau să spun e faptul că trebuie să găsim întotdeauna un motiv pentru ca viața să nu se oprească, să încheiem fraza cu cuvântul ”Dar/însă”...
Fiecare zi este o provocare, în care suntem nevoiți să învingem munți de foc și granit, dar și o șansă de a o lua de la început, de a experimenta lucruri noi și de a ne duce la bun sfărșit țelul; o oportunitate de a evolua și a ne înmulți talatul(harul) dat de Dumnezeu.
Zilele acestea citesc în engleză o carte de Paulo Coelho şi mi-au atras atenţia câteva pasaje interesante ce le radau în încheierea acestui eseu:
"When you find your path, you must not be afraid. You need to have sufficient courage to make mistakes. Disappointment, defeat, and despair are the tools God uses to show us the way... None of us knows what might happen even the next minute, and yet still we go forward. Because we trust. Because we have Faith.
Or, who knows, perhaps because we just don’t see the mystery contained in the next second... That every moment in life is an act of faith. That you could choose to fill it with snakes and scorpions or with a strong protecting force. That Faith cannot be explained.” (Când îți vei găsi calea, nu trebuie să te temi. Trebuie să ai sufiecient curaj pentru a face greșeli. Dezamăgirea, înfrângerea și disperarea sunt instrumentele pe care Dumnezeu le folosește pentru a ne arăta calea... Niciunul dintre noi nu știe ce s-ar putea întâmpla chiar în minutul următor, și totuşi mergem înainte. Pentru că ne încredem. Pentru că avem credinţă.
Sau, cine ştie, poate pentru că chiar nu vedem misterul conţinut în secunda următoare... Că fiecare moment din viaţă este un act de credinţă. Ai putea alege să-l umpli cu şerpi sau scorpioni sau cu o forţă protectoare puternică. Credinţa nu poate fi explicată).
Comentarii
Trimiteți un comentariu