Toamna
varsă lacrimi
pe eşafodul
viselor de vară
condamnată
pe viaţă
la
melancolie.
Îi şterg cu
batista gândurilor
lacrimile
de chilimbar
gustul lor
îmi aminteşte
cum un cer
făr’ de păcate
ploua în
mine.
Pe sub
faldurile visării
îi văd
cicatricile.
Le spăl cu
tăceri,
le învelesc
cu umbra ta,
despletind
din ghemul clipelor
o emoţie
ruginie.
O, rog,
să-mi împartă
în măsuri
egale
stropii de
iubire
să-şi pună
semnătura
pe această
poveste nescrisă.
Muza să-şi
înmoaie degetele
în călimara
nopţii
să scrie-n
mine:
Mi-e bine
în sufletul tău!
Lasă,
toamnă, fericirea să fie titulară
în jocul
de-a iubirea.
să ne
răscolească frunzele
c-un dor
astenic
cocorii să
scuture-n noi
o ultimă
lacrimă.
Aşterne-mi
sub tălpi
covorul
roşu
să pot
trece pragul iernilor
la braţul
unui vis autumnal.
Comentarii
Trimiteți un comentariu