Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

luni, 13 iunie 2016

Un semn de întrebare


Azi nu ne spunem nimic
ne privim inimile
ne dor întrebările
aşa că tăcem...
Tu într-un colţ al lumii
eu în altul...
Pedepsiţi parcă de viaţă
stăm pe coji de gânduri,
ascultându-ne unul altuia
bătăile inimii.
Liniştea asta 
are un diagnostic fatal, 
cine poate să-l pronunţe?
Preferăm să mergem mai departe
cu simptome de dor, 
pe care le înşelăm
cu un plasture de tăcere,
înghiţit cu regretul
că nu ne-am spus totul.
Ca să ne vindecăm unul de altul
ne-ar trebui un infinit de secunde
şi nu ştiu dacă dragostea aşteaptă.
Rămâne acest „feeling” ca niciodată,
o respiraţie cu puncte de suspensie
şi un semn de întrebare...

(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 13 iunie 2016)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu