Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

sâmbătă, 19 martie 2016

Celor care pleacă


Au trecut 4 luni de când te-ai dus, mama. Mi-apari în fiecare vis, poate pentru a-mi reaminti că eşti lângă mine şi că iubirea îmbracă diferite forme.
Eu îţi răspund prin vers:

Ai plecat, lăsându-mi clipa fără soare
Eu îţi las pe prispa vieţii înc-o floare.
Primesc în gând scrisorile aşteptate,
Udate cu lacrimi de cuvinte resemnate.
Ai plecat şi eu în şoapte de vânt te chem,
Să-mi dezlegi dorurile făcute ghem…
Să-ţi ţes catrene din fuiorul de vise
În inima-mi curg versuri de-un înger scrise.
Ai plecat pe o cărare de toamnă,
Şi învăţ zi de zi durerea ce înseamnă.
Clipele stau îngenuncheate-n rugăciune
La rădăcina unui ieri, al timpului tăciune.
Ai plecat, minunea mea, lăsându-mi pe frunze
Paşii ploii, un anotimp cu nuanţe confuze.
Te simt ca pe o stea din marea depărtare
Trimite-mi o rază să alunge a vieţii oftare.
(Autor: Lavinia Elena Niculicea, poezie revizuită, 17 martie 2016)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu