Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

vineri, 28 octombrie 2016

Să-i fim prizonieri pe viaţă, visării


Vreau ca timpul să fie amnezic
să-i pot rescrie clipa târzie.
Gândul la tine să-mi fie analgezic
ce vindecă a minţii frenezie

În laboratorul unui vis îi extrag esenţa 
să aflu formula unui irepetabil mâine.
Încă îţi semnez (ne)motivat absenţa
Cu fiori ce-şi scriu neliniştea-n mine.

Clipa de azi îmi scotoceşte prin buzunar
să găsească mărunţiş pentru o toamnă
La restanţe la vis să nu avem habar
Iubind îi plătim vieţii, capricioasă doamnă.

Să-i fim prizonieri pe viaţă, visării
Să ne trateze cu un dram de noroc.
De mi te va aduce în realitatea iubirii
Voi intra legată la ochi în al ei joc.

Şi să te văd mereu ca la început
fără ochelari, doar prin lentila de dor
Să simt în inimă cum îţi bate acut
O aripă smulsă din al durerii condor.

(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 23 octombrie 2016)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu