Nimic nu valorează cu un suflet curat şi autentic...

Când cineva te dezamăgeşte, oare mai poti avea încredere în el, mai poţi să-i acorzi timpul şi sentimentele tale? Eu zic că nu… Cineva spunea: Oamenii falşi dezamăgesc uşor, pentru că nu au suflet.

Da, falsitatea şi perfidia au corupt din ce în ce mai mulţi oameni. La un moment dat, suntem dezamăgiţi şi la rândul nostru dezamăgim, e firesc… Ceea ce nu e firesc este să fii fals manipulator, răutăcios, posesiv, invidios. Atunci e mai grav pentru că e o chestiune de caracter, arată ceea ce ai tu în inimă. Cum spune Hristos: Ceea ce iese din inimă spurcă pe om… Un om prefăcut arată diferite feţe în funcţie de conjunctură şi de oameni. Poate că o astfel de persoană poate păcăli mai mulţi oameni, dar nu se poate ascunde de Cel de Sus. Inima noastră e descoperită în faţa Lui.

Eu sunt mai categorică… Dacă am descoperit cum eşti, nu mă mai impresionezi cu nimic. Nici câte diplome ai, nici cât eşti de frumos, cât eşti de inteligent, de talentat… Nimic nu valorează cu un suflet curat şi autentic. Inteligenţa neinsoţită de caracter nu duce nicăieri.

Ştiu că nu e uşor să renunţi, când eşti un om bun şi ai sentimente... Însă dacă închizi ochii de fiecare dată la greşelile celuilalt, devii orb faţă de adevărurile sufletului tău. Din comoditate sau pentru a nu te simţi singur îi ţii lângă tine pe cei care te dezamăgesc, dându-le mereu câte o şansă... Nu te compromite, crezând că se va schimba el. Nu, te va schimba el pe tine. Şi într-o zi, uitându-te în oglindă nu te vei mai recunoaşte.

"Fool me once, shame on you. Fool me twice, shame on me." sau în traducere: "Iti bati joc o data, sa-ti fie rusine. Iti bati joc a doua oara, sa-mi fie rusine". Sunt de părere că trebuie să acorzi oamenilor o a doua şansă, însă dacă devine o obişnuinţă, obişnuieşte-te şi tu cu dezamăgirea. 

Pleacă de lângă astfel de persoane dacă nu doreşti la nesfârşit să experimentezi durerea şi frustrarea.  Sunt oameni toxici, inevitabil îţi vei otrăvi sufletul şi tu.

Pentru o viaţă sănătoasă evitaţi: oamenii falşi, prostia şi excesul de încredere...
1 septembrie 2015
Lavinia Elena Niculicea

You don't fool me...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor… Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Citiți mai multe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau

Citiți mai multe

Lavi en rose

Faceți căutări pe acest blog