Când tu nu vii mă doare primăvara
Nu mai întrezăresc a florilor lumină
Crengile se înconvoaie de povara
Mugurilor cu inima de dor plină.
Nu mai întrezăresc a florilor lumină
Crengile se înconvoaie de povara
Mugurilor cu inima de dor plină.
Când tu nu vii rău mă plânge cerul
Cu lacrimi gustate de lună-n taină
Mă scaldă anotimpuri reci cu dorul
Şi mă îmbrac cu durerea, a iernii haină.
Când tu nu vii mă locuieşte pustiul
Cu buruieni mirosind a blestem
Mă rog să înflorească-n mine Raiul
În veri târzii noi doi să ne revedem.
Când tu nu vii îmi reproşez (ne)uitarea
Că am lăsat amintiri pe un ţărm de cuvânt
Au venit valuri hapsâne şi mi-au dus iubirea,
Dar nu-i nimic pierdut, cât timp ştiu cine sunt.
28.03.2015
Comentarii
Trimiteți un comentariu