Era spre sfârşitul unei zile toride de iulie. Soarele era un glob portocaliu pe un cer ce adunase în el toate nunaţele de albastru. Vântul adia uşor, răcorind pământul înfierbântat.Țărmul însorit era scăldat de razele vii ale soarelui.
Deasupra mea era cerul senin, brăzdat de pescăruşi albi ce se roteau fericiţi în zborul lor lin şi ameţitor, celebrând minunatul dar, numit viaţă. Păsările îmi dădeau impresia că sunt nişte bărcuţe de hârtie, care plutesc uşor pe o mare cuprinsă de liniştea serii. Această imagine îmi amintea de momentele fericite ale copilăriei. Chiar dacă am devenit adult, copilăria păstrează mereu o aură a veseliei şi inocenţei. Incep să călătoresc în timp, la anii dulci ai copilăriei. Îmi amintesc cum mă plimbam desculţă pe iarba verde, stropită de rouă, simţindu-mi trupul firav înviorat. Mă văd alergând prin livada din spatele casei, aruncându-mă pe fânul cosit, ce-mi învăluia trupul cu mireasma sa proaspătă.
Aşezată pe spate priveam cerul cu nori pufoşi, alburi şi roz, gândindu-mă că eu plutesc împreună cu ei, simţindu-mă liberă de orice constrângere. Sorbeam cu sete oceanul de puritate al cerului şi mă lăsam molipsită de veselia şi vioiciunea păsărelelor ce mă înconjurau, simţind că mă pierd uşor în imensitatea cerului. Acolo în cer, nu simţeam teamă, nelinişte sau durere, ci doar bucurie în stare pură şi ocrotire divină, ştiind că sunt mai aproape de Dumnezeu. Norii erau căluţii mei albi care mă duceau pe un tărâm pur şi minunat, lăcaşul îngerilor, fiinţe sublime de lumină. Visam cu ochii deschişi, pierzând noţiunea timpului, până când auzeam vocea duioasă a mamei strigându-mă...
Strigătul ascuţit al pescăruşilor mi-a adus gândurile în prezent, trezindu-mă din reveria dulce ce mi-a strecurat în suflet picături de melancolie. Mi-am dat seama, că mă aflam pe o plajă pustie, în amurg... Marea îmi susura la ureche o melodie de dragoste, ce-mi umplea fiinţa cu bucuria autentică ce este generată de lucrurile fireşti. Totul purta atingerea frumuseţii divine. Mă plimbam de-a lungul mării albastre, lăsându-mă mângâiată de briza mării. Era ca şi cum iubitul meu îmi atingea uşor faţa, soptindu-mi cuvintele dragostei.
M-am aşezat pe nisipul auriu pentru a privi spectacolul, pe care Natura se pregătea să-l pună în scenă. Raze de aur, parcă rupte Rai, se răsfrângeau peste talazurile impetuoase, îmbrăţişându-le pasional, vroind să le spună cât de dor le-a fost de ele, aşteptând cu nerăbdare momentul întâlnirii lor. Razele se pierdeau în unduirile mării, dansând iubirea cântată de valurile celeste pe care Dumnezeu le-a trimis din iubire pe pământ.
-Ce act minunat de dragoste! mi-am spus eu cu emoţie în glas. Natura ne învaţă tandretea, romantismul, serenitatea, înțelepciunea, puritatea şi armonia.
În faţa ochilor mei era un tablou pictat cu atâta măiestrie de Cel Mai Mare Pictor, Dumnezeu. Peisajul era de vis, o adevărată operă de artă ce nu are preţ. Parcă, Dumnezeu aruncase cu iscusinţă acuarele pe pânza cerului creând un asfinţit perfect ale cărui culori vii, intense îmi pătrundeau în suflet, luminându-mi cu putere interiorul. Simţeam cum fiinţa îmi era scăldată de un spectru al sentimentelor pure şi profunde, regenerându-o în întregime.
Deasupra mea era cerul senin, brăzdat de pescăruşi albi ce se roteau fericiţi în zborul lor lin şi ameţitor, celebrând minunatul dar, numit viaţă. Păsările îmi dădeau impresia că sunt nişte bărcuţe de hârtie, care plutesc uşor pe o mare cuprinsă de liniştea serii. Această imagine îmi amintea de momentele fericite ale copilăriei. Chiar dacă am devenit adult, copilăria păstrează mereu o aură a veseliei şi inocenţei. Incep să călătoresc în timp, la anii dulci ai copilăriei. Îmi amintesc cum mă plimbam desculţă pe iarba verde, stropită de rouă, simţindu-mi trupul firav înviorat. Mă văd alergând prin livada din spatele casei, aruncându-mă pe fânul cosit, ce-mi învăluia trupul cu mireasma sa proaspătă.
Aşezată pe spate priveam cerul cu nori pufoşi, alburi şi roz, gândindu-mă că eu plutesc împreună cu ei, simţindu-mă liberă de orice constrângere. Sorbeam cu sete oceanul de puritate al cerului şi mă lăsam molipsită de veselia şi vioiciunea păsărelelor ce mă înconjurau, simţind că mă pierd uşor în imensitatea cerului. Acolo în cer, nu simţeam teamă, nelinişte sau durere, ci doar bucurie în stare pură şi ocrotire divină, ştiind că sunt mai aproape de Dumnezeu. Norii erau căluţii mei albi care mă duceau pe un tărâm pur şi minunat, lăcaşul îngerilor, fiinţe sublime de lumină. Visam cu ochii deschişi, pierzând noţiunea timpului, până când auzeam vocea duioasă a mamei strigându-mă...
Strigătul ascuţit al pescăruşilor mi-a adus gândurile în prezent, trezindu-mă din reveria dulce ce mi-a strecurat în suflet picături de melancolie. Mi-am dat seama, că mă aflam pe o plajă pustie, în amurg... Marea îmi susura la ureche o melodie de dragoste, ce-mi umplea fiinţa cu bucuria autentică ce este generată de lucrurile fireşti. Totul purta atingerea frumuseţii divine. Mă plimbam de-a lungul mării albastre, lăsându-mă mângâiată de briza mării. Era ca şi cum iubitul meu îmi atingea uşor faţa, soptindu-mi cuvintele dragostei.
M-am aşezat pe nisipul auriu pentru a privi spectacolul, pe care Natura se pregătea să-l pună în scenă. Raze de aur, parcă rupte Rai, se răsfrângeau peste talazurile impetuoase, îmbrăţişându-le pasional, vroind să le spună cât de dor le-a fost de ele, aşteptând cu nerăbdare momentul întâlnirii lor. Razele se pierdeau în unduirile mării, dansând iubirea cântată de valurile celeste pe care Dumnezeu le-a trimis din iubire pe pământ.
-Ce act minunat de dragoste! mi-am spus eu cu emoţie în glas. Natura ne învaţă tandretea, romantismul, serenitatea, înțelepciunea, puritatea şi armonia.
În faţa ochilor mei era un tablou pictat cu atâta măiestrie de Cel Mai Mare Pictor, Dumnezeu. Peisajul era de vis, o adevărată operă de artă ce nu are preţ. Parcă, Dumnezeu aruncase cu iscusinţă acuarele pe pânza cerului creând un asfinţit perfect ale cărui culori vii, intense îmi pătrundeau în suflet, luminându-mi cu putere interiorul. Simţeam cum fiinţa îmi era scăldată de un spectru al sentimentelor pure şi profunde, regenerându-o în întregime.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere