Treceți la conținutul principal

Gânduri despre tata

În această săptămână, simt că am fost transferată într-o altă realitate, în care nu mă regăsesc, păşind într-un tărâm ce îmbracă culorile îngrijorarii, fricii şi deznădejdii. Mă simt năpădită de lacrimi ce par nişte picături de gheaţă ce se topesc în focul durerii.
Aştern pe o foaie albă de hârtie cuvintele încărcate de povara neliniştitelor gânduri…. Foaie se umple de stropi galbeni ca ceara… este pictată aproape toată de penelul sufletului pe care îl înmoi din când în când în fântâna nesecată a lacrimilor. Urmăresc absentă pe fereastră, florile ce se leagănă duios în braţele vântului, îndrăgostit pe vecie de primăvară, câte o pasărea cu trilu-i dulce încearcă să-mi aducă licărul speranţei în inima străpunsă de săgeţile neputinţei. Narcisele suave îşi descreţesc fruntea printr-un zâmbet larg şi luminos ce-mi lasă un parfum discret de optimism.
Revin la gândurile ce nu-mi dau pace de cateva zile încoace, ţinându-mă captivă evenimentelor ce mi s-au întâmplat recent şi mi se derulează prin faţa ochilor cu repeziciune. Par desprinse dintr-un film cu o scenariu prost care-mi induce un oftal lung. Cuvintele le scriu cu greutate însă doresc să le dau drumul pentru a mă elibera de durerea apăsătoare. Aşa cum am mai spus, scrisul e o formă de terapie, de descărcare emoţională. Ce frumos spune Nicolae Iorga: "Scrie ca să nu pierzi florile gândului tău, pe care, altfel le ia vântul !"
Mi-e foarte greu să scriu în aceste clipe despre o persoană dragă sufletului meu, tata, care trece prin momente dificile...
Mă gândesc la tata care stă pe un pat de spital, internat de urgenţă în spital din cauza problemelor cardiace. Când doctora ne-a spus că a suferit un infarct, am fost şocată pentru că el nu a avut probleme cu inima până în aceste momente. A fost atât de aproape de moarte, iar gândul acesta mă face să urlu de durere… De-a lungul timpului, inima lui a fost strivită de vântul nemilos al dramelor existenţiale. Fiinţa dragă este sub îngrijirea medicilor, care încearcă să facă tot ceea ce se poate pentru a evita alte pericole care pândesc din umbră şi ne umbresc existenţa.
Vreau ca tata să fie bine, să-mi fie aproape, îl vreau alături, să-mi spună iar pe nume, să fiu ”fetița lui tata” să mă facă să zâmbesc la glumele pe care le spune, la bancurile pe care le povesteşte şi la care se pricepe ca nimeni altul. Tata este foarte spontan şi inventiv, ştiind cum să binedispună pe cineva. Nu am întâlnit pe nimeni care să ai aibă simţul umorului atât de dezvoltat. În zilele ce vor urma, sper să pot aşterne în scris mai multe despre fiinţa care mi-a dat viaţă şi cu care am o relaţie specială. Îmi vin în minte următoarele cuvinte:
“Pentru un părinte nimic nu este mai important decât să fie iubit de copilul lui. Dacă nu ştii să-l faci să te iubească, e o cauza pierdută”. Tot ce pot spune este: „Te iubesc, tată!”. Iubirea pentru un părinte e un act atât de natural ca și un izvor ce curge lin, fără opreliști la vale.
Tot ceea ce pot face acum este să-mi pun încrederea şi speranţa în Dumnezeu, care ne mângăie în orice durere şi ne dă ocrotire în braţele Sale.

Comentarii

  1. sunt alaturi de tine...melodia e superba...sa fii binecuvantata...

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc mult! Va doresc o saptamana plina de binecuvantari!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau