Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

marți, 26 aprilie 2011

Un om contopit cu sublimul

De câteva zile am intrat intr-o stare de letargie poate și atmosfera de sărbătoare ce ne înconjoară e de vină. Nu am mai reusit să scriu ceea ce am adunat în suflet în ultimul timp. Saptămâna aceasta a fost una mai lejeră, fără prea mult stres și bătaie de cap.
Deși nu m-am odihnit prea bine azi-noapte, am decis să scriu despre o persoană care astăzi mi-a făcut o surpriză frumoasă. Este vorba despre o persoană înzestrată cu însușiri multiple, o artistă cu un limbaj special și o aspirație sinceră spre un orizont superior, cel creștin. Numele ei este Constanța Abălașei Donosa, pictor, grafician și poet,dar mai ales mare Om. Nu am avut plăcerea să o întâlnesc față în față, am corespondat doar prin intermediul internetului și cu toate acestea din discuțiile ziditoare pe care le-am purtat, dânsa mi-a perceput cu acuratețe trairile interioare, surprinzându-mi toate manifestările sufletului. Ce mă determină să afirm aceste lucruri este fapul că dumneai a avut plăcerea să scrie un articol la scrierile mele de pe un site literar prin intermediul căruia ne-am cunoscut. Am primit cu bucurie acest cadou literar, rămânând plăcut surprinsă să descopăr cât de bine m-a descris.
Am sesizat că dânsa este un fin psiholog, al cărui ochi penetrează adâncul din om. În poeziile sale oglindește dorul și zbuciumul inimii, mereu fremătânde, zborul spre Înalt, spre Dumnezeu; reușeste o pledoarie pentru om, pentru frumos, echilibru și ideal, pentru eternizarea clipei efemere prin artă.
Titlul articolului scris de această doamnă deosebita este „Suflet răsfrânt în cuvinte” și o să-l redau în continuare:
"Poezia Laviniei Niculicea, deşi uneori plină de timiditate, este poezia transmisă de un suflet singular prin trăirea stării nemărginite ce o apasă sufleteşte, nerealizând însă că acest lucru este infim pe lângă cealaltă jumătate a sufletului său deschis spre toate orizonturile demne - de care puţini semeni de-ai noştri ar mai fi demni în zilele de astăzi sa cultive: prietenie, dorinţă de cunoaştere, devotament pentru cuvântul credinţă cu tot ce speră de la această viaţă. De ce nu, grija pentru sănătatea şi existenţa unor probleme în viaţa celor din jurul său.
Atât în scriierile poetice cât şi cele de proză scurtă, Lavinia Niculicea, foloseşte limbajul sincerităţii expus în tumultul de cuvinte al vieţii creatoare, prin care ea însăşi tăinuieşte de multe ori cuvântul ; credinţă. Din toate versurile-i scrise, sub starea pe care o avem fiecare atunci când scriem, m-am oprit la următoarele evitând orice gest de indignare, când lucrurile pot fi privite altfel.

„Iisuse, în clipa grelei încercări,

O, ce mult aş vrea să te cobori.

S-alungi toţi norii întristării

Să-mi dai din cupa mântuirii.

Lacrimi ce tot mai mult dor

Să mi le ştergi cu mâna Ta , uşor. „

Cele două strategii ale scrisului ei; poezia şi proza se luminează reciproc, prin sinceritate. Fiecare poezie scrisă cere ceva; cum de altfel, fiecare proză scurtă, duce la aceiaşi legătură subterană a sufletului său.
De ce spun aceste lucruri ?

Fiindcă Lavinia Niculicea, prin toată durerea sufletului său de la incapacitatea de a fi în răndul celor ce merg sau aleargă,valoarea cuvântului scris, i-au dat mai degrabă împăcarea cu sine, ştiind că ceea ce face prin a scrie necontenit, este ceea ce-i face bine ca şi atunci când faci un tratament de şoc al sufletului, spre vindecare. Este ceea ce-i place să facă necondiţionat, ştiind că oamenii cu care intră în contact au suflete alese; unele destul de bine cultivate în aş expune cuvântul lor faţă de structura tematică şi valoarea scriierilor sale, indiferent cât de adânc sau de subtil îşi face cunoscută confesiunea de suflet .
„În sfârşit am primit vestea că tata are nevoie de intervenţie la inimă, că trebuie să i se implanteze un stern în arterele inimii. Este o procedură care este destul de costisitoare, fiindu-i vitală pentru supraveţuire. Mă rog la Dumnezeu, ca totul să decurgă bine, să-l pot îmbrăţişa din nou pe tata, să-i pot spune cât de mult înseamnă pentru mine ! Nu prea i-am spus verbal ce simt pentru el, pentru că am considerat că este mereu lângă mine şi poate simţi dragostea mea. Îmi este mai uşor să-mi exprim sentimentele în scris decât prin viu grai .

……………………………………………………………….........................

„ Lacrimi străpung tăcerea nopţii „

Acest şir de sentimente confesionale decurg de-a rândul în mai multe alte scrieri. Aş mai aminti ” Gânduri despre tata”sau „Reflecţii în prag de primăvară”

Cu aceiaşi sinceritate virgină până la desăvârşirea lacrimei cursă din ochii ei deschişi spre a privi lumina zilei, florile din grădina casei, sau zborul micilor viietăţi printre ramurile din crângurile abia înverzite. Lacrima ochilor ei care ştie să admire un trup frumos sugerându-i toate disponibilităţile de a se bucura; lacrimile ochilor ei care ştiu să vadă prin percepere şi să preţuiască în acelaşi timp, îi dă statutul demn de admirat .
Am aşternut aceste rânduri despre scrisul Laviniei, promis cândva, când starea sufletului meu nevăzută şi nesimţită de nimeni mă ducea ca o forţă cosmică spre misterul gândurilor negre, la preţuirea şi admiraţia celui care mă ignora cu o stare de extaz, eu plângând în urma cuvintelor unei prietene, care-l tot blestema.

Fără să ştie de acest inedit al meu, ea aşternându-şi toate tristeţile prin rândurile unui mesaj trimis pe e-mail, a avut o influenţă atât de directă asupra stării mele de moment - rar întâlnită - încât m-a redus la tăcere, la interiorizare mai profundă, la suferinţa mea pentru dragoste şi adevăr pentru un suflet de om.
Din acea clipă, am apropiat-o şi am simţit-o privindu-mi lacrimile şiroaie de milă. Toate aceste peregrinări s-au întâmplat înainte sau paote în ajun de Sf. Ierarh Nicolae. În fiecare zi vedeam în lumina ochilor mei, mesajul Laviniei, lămurindu-mă despre starea sănătăţii sale. Plângeam şi constatam cum defineşte ea viaţa, încercând cu orice preţ să bareze toate obstacolele.
Am învăţat ceva !
Iată respectul şi iubirea mea pentru sufletul Laviniei, într-un fel, suflet năpădit de dramatism; starea ei de sub semnul durerii, care puţini o înţeleg.
Şi când lacrimile-i curg, să ştie că din amarul lor, vor pleca valurile dulci ale iubirii."

Constanţa Abălaşei-Donosă,

2 comentarii:

  1. Magică şi misterioasă este femeia în a cărei inimă tronează Dumnezeu, fiindcă atunci El îi pune la picioare întregul Univers, ca spaţiu pentru jocul ei încântător.@};-
    http://www.youtube.com/watch?v=nY7jT_yIK2U&feature=player_embedded

    Femeia Invizibila

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos spus! Multumesc! O saptamana plina de credinta si iubire!

    RăspundețiȘtergere