Treceți la conținutul principal

Respir prin cuvânt

De câteva zile, nu am mai reușit să scriu în jurnalul virtual și am început să simt lipsa acestui fapt. Mi-am zis că este o necesitate și în același timp o plăcere să-mi împărtășesc gândurile, trăirile-fărâme de suflet, momentele plăcute sau mai puțin plăcute cu voi, cei care vă faceți timp să îmi citiți cuvintele, să le apreciați sau nu... Mă simt bine cu mine atunci când aștern pe hârtie tot ceea ce simt, tot ceea ce alții își doresc să citească. Visul celui care scrie este să fie citit.
Mă gândesc că prin scris vă fac părtași la clipele mele de intimitate, de durere, de bucurie, speranțe și împliniri. Doresc ca prin ceea ce scriu să creez emoții, de preferat pozitive, să pot să trezesc în sufletul cuiva iubirea pentru frumos, pentru poezie, pentru tot ce ne înalță și ne îmbogățește universul interior.
Mă simt relaxată, mulțumită și revigorată atunci caând scriu... pentru câteva ore renunț la cotidianul agitat, evadez din această lume agitată, plonjând într-o lume boemă, plină de culoare ce-mi dă dreptul la vis și imaginație.
Emoțiile când sunt reprimate, ținute ascunse provoacă multă neliniște și chiar boli. Așa că este nu doar plăcut dar și util să așternem în scris simțămintele.
Sunt recunoscătoare pentru faptul că sunt, că gândesc, simt, respir prin cuvânt... pentru porția de inspirație pe care o primesc.
Trăim într-o lume lipsită de recunoștință, demnitate și respect pentru adevăratele valori. E greu să fim recunoscători având în vedere timpurile grele pe care le trăim în prezent, în care vedem un tablou pictat în culori sumbre cum ar fi conflicte, războaie, dezastre naturale și degradare în toate aspectele importante. dar tocmai aceste vremuri complicate ne provoacă să creștem, să evoluăm ca ființe complexe.
E greu să arătăm recunoștință atunci când ne privim în față vulnerabilitățile și limitările. Dar tocmai aceste ”crăpături” fac ca viața să fie mai interesantă. Astfel, avem posibilitatea să ne dezvoltăm aptitudinile și să ne perfecționăm. Fiecare provocare ne construiește caracterul. E greu să fim recunoscători atunci când ne lovim de oameni aroganți, egoiști și invidioși care ne rănesc și ne dezamăgesc. Să ne amintim că nimeni nu este perfect.
Trebuie să acceptăm oamenii aşa cum sunt şi să găsim părţile bune în ei.
Oricât de banală și tristă ar fi viața unui om, tot există un motiv pentru care să își exprime gratitudinea. Sunt recunoscătoare pentru faptul că observ cum soarele râde la mine și mă mângâie cu raze jucăușe în fiecare dimineață. Astă înseamnă că trăiesc o nouă zi de viață.
Sunt recunoscătoare pentru afecțiunea și prietenia persoanelor întâlnite, pentru iubirea pe care mi-o pot oferi mie însămi. Astă dovedește că Dumnezeu își face simțită prezența și lucrarea prin oameni... că iubirea nu se termină niciodată. Sunt recunoscătoare pentru erorile comise în viață pentru că am învățat prin intermediul lor lecții importante de viață, acumulând mai multe cunoștințe și înțelepciune.
Dacă mă bucur de un asfințit de soare superb înseamnă că pot să văd, dacă mă bucur de savoarea unui fruct, de mireasma îmbietoare a unei flori înseamnă că pot simți... acestea fiind motive de a-mi dovedi recunoștința.
Să nu uităm că fericirea nu vine ca rezultat al obţinerii a ceva ce nu avem, ci mai degrabă vine, recunoscând şi apreciind tot ceea ce avem.
"Ai primit azi un cadou ce constă în 86.400 de secunde. Ai folosit una ca să spui mulțumesc?” 

Comentarii

  1. melodia este superba, iar gandurile asternute au ajuns in sufletul meu si acol vor ramane...felicitari...

    RăspundețiȘtergere
  2. Va multumesc! Ma bucur ca imi cititi articolele si ca va ating sufletul.Va doresc o zi plina de soare si iubire!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau