Treceți la conținutul principal

Din viaţă...



Citate proprii:
Teama este cel mai mare obstacol în atingerea viselor, în a trăi cu adevărat.
Iubirea alungă îndoiala și întrebările, motivându-ne să trăim clipa fără teamă. Atunci când iubirea e mai puternică decât frica, fiecare zi de existență devine un miracol...
Viața ne învață în fiecare zi lecții benefice pentru evoluția și desăvârșirea noastră... să ne dovedim maturi, asumându-ne tot ceea ce gândim, simțim și acționăm. Să fim noi înșine în orice împrejurare!
Este important să înveţi să te motivezi, să găseşti în fiecare clipă puterea de a crea, de a-ţi canaliza energia şi resursele sufleteşti în direcţia dorită, spre atingerea propriilor obiective.
Timpul este un zeu tainic şi nemilos, ce dă drumul nestăpânitelor clipe,curgând şuvoaie prin fiinţa-mi de lut.
Iubirea transformă fiecare clipă de venin, în una de dulceaţă. Fiecare secundă de dragoste ce bate în noi, ne face să simţim infinitul.
Limbajul inimii este înțeles, doar de cei știu să iubească.
Iubirea şi numai iubirea pune balsam pe inimile noastre zdrobite. Ea ne redă aripile speranţei, să zburăm din nou spre ceruri senine.

Comentarii

  1. Să luăm la analiză cugetarea 'Să fim noi înșine în orice împrejurare!' E suficient să ne gândim la câteva scenarii, ca să vedem cât de găunoasă este. Unul dintre acestea: mă aflu într-o sală de conferință unde cineva sobru și doct ne vorbește de la tribună despre importanța unui confrate mort de curând. Mie îmi vine să țip, să râd, să dansez, ca să fiu eu însumi în orice împrejurare...Pot? Un alt scenariu. Cineva mă invită pe podium, să-mi înmâneze un premiu de execență câștigat cu multă trudă, iar mie îmi vine să spun vorbe grele despre cei care s-au gândit, in extremis, la mine (fiindcă un alt contracandidat era...plecat în străinătate). Pot? Sunt invitată ca președinte într-un juriu de apreciere a unor lucrări literare, pe care, în sinea mea și după o trudnică puricare și lecturare, le găsesc nule. Pot să zic că nu am nici un premiu de acordat? că tot concursul e o...scărpinare de purici reciprocă? Pot?

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Luana,
    Imi pare bine ca te cunosc si ca ti-ai expus parerea.Ma refeream la a fi tu insuti, a fi natural...poate ca nu e posibil in orice imprejurare sa avem aceasta atitudine,dar ar trebui sa incercam sa fim noi in masura in care se poate...pt.mine e foarte important acest aspect.Nu crezi ca lumea ar fi mai frumoasa daca ne-am purta asa cum am simti,daca nu am purta masti si nu am pretinde ca suntem altfel decat suntem in realitate? Un om care nu e natural se aseamănă cu o pasăre închisă într-o colivie a inhibiţiilor, a complexelor, a temerilor, a aparenţelor şi a constrângerilor extrerioare. Trăirile îi sunt fade, artificiale şi nu mai ştie să se bucure de lucrurile simple. Din păcate, în societatea zilelor noastre sunt tot mai multe persoane de acest gen...sincer nu vreau sa ma numar printre acestea.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau