Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

vineri, 14 ianuarie 2011

Rugăciunea, modalitate de rafinare interioară

Doresc să vorbesc despre un aspect interesant la noi, oamenii. Atunci, când ne confruntăm cu probleme, aflându-ne într-o situație extremă, ne aducem aminte de Dumnezeu și încercăm să-i cerem ajutorul prin rugăciune, uitând de fapt de El atunci când ne merge bine și suntem fericiți. De ce ne îndreptăm ochii spre Cer doar în momentele grele? De ce nu o facem și în restul timpului?
Nu este nimic rău în a ne ruga atunci cand trecem prin necazuri, dar este o mare greșeală să uităm de sprijinul primit imediat ce ne simțim mai bine sau am depășit momentul dificil. Această arată percepția noastră superficială asupra vieții, faptul că spiritualitatea noastră are fisuri și relația cu Dumnezeu este firavă. Pentru a schimba acest mod de raportare la divinitate este important să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce avem, nu doar să-i cerem în permanență câte ceva.
Dumnezeu știe intotdeauna de ceea ce noi avem nevoie,
însă cu siguranta nu se va supăra atunci cand noi vom urmari să dialogam cu El, asa cum am face cu cea mai apropiată ființă, împărtășindu-i nevoile și bucuriile noastre. Rugăciunea este canalul de comunicare cu El. Este un lucru vital pentru îmbogăţirea şi împăcarea lăuntrică, un extaz din care sufletul meu îşi extrage cea mai deplină fericire.

Atunci când comunic cu Tatăl Ceresc mă aflu pe un plan elevat al simţirii care îmi potopeşte fiinţa. Doar Domnul îmi înţelege cel mai uşor freamăt al sufletului, cea mai infimă zvâcnire a inimii şi cel mai tainic gând ce sălăşluieşte în mintea mea. Când mă aflu în prezenţă copleşitoare a lui Dumnezeu, mă las purtată de un flux de trăiri: iubire, teamă, speranţă, pace, bucurie şi veneraţie.
El este Văpaia care aprinde scântei de iubire şi speranţă în inima cuprinsă de viforul durerii. Mă simt aureolată de lumina strălucitoare a Domnului, iar fiinţa-mi vibrează de măreţia Lui iar universal meu este inundat de lucirile sfinte ale Celui de Sus. Universul meu care până atunci era trist, cenuşiu şi gol, acum este umplut de o ploaie de lumini binefăcătoare. Simt cum sufletul meu se trezeşte la o viaţă binecuvântată şi răspândeşte lumini purtătoare de fericire şi asupra altor vieţi. În acel moment, sufletul meu atinge culmile extazului şi sublimului.
Rugăciunea ne dă un sentiment de pace, de calm interior şi ne alchimizează fiinţa. Atunci când îi vorbim Lui în acest mod, simţim o lumină caldă ce ne învăluie şi ne scaldă sufletul. Razele iubirii sfinte ne dau tăria de continua pe drumul vieţii. Împreună cu Dumnezeu pe acest drum, orice luptă poate fi câştigată.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu