Treceți la conținutul principal

Emoţie de toamnă


Scriu, privesc afară cum plouă lin…cerul plânge cu lacrimi de dragoste care cad pe pământul încărcat de dor şi aşteptare. Câţiva stropi rebeli şi obosiţi se lovesc de fereastra mea, întrerupându-mi călătoria de pe tărâmul cuvintelor şi emoţiilor. Simt că Natura vrea să mă facă părtaşă la povestea ei, să mă facă conştientă de prezenţa şi trăirile Sale. Îmi las creionul să cadă pe foaia de hartie, părăsesc masa de scris şi ies afară să trăiesc odată cu Natura clipe de veşnicie.
Picăturile reci de ploaie îmi ating faţa, înviorându-mă iar vântul mă poartă în plimbarea sa neobosită să descopăr clipele de vis căutate îndelung de sufletul meu candid. Privesc în zare un stol de păsărele ce par ca niste pete de smoală aruncate pe pânza unui pictor iscusit. Crăiasa toamnă a venit din nou. Ea vine dintr-un ţinut plin de bogăţii, aducându-ne belşug în cămările sufletului. Crăiasa ne oferă un tablou emoţionant pictat în culori vii şi stacojii. Cerul e încărcat de nori posomorâţi, trândevi şi obosiţi. Soarele stă pitit după această perdea plumburie, probabil odihnindu-se, moleşit de atmosfera de toamnă. Respir intens aerul încărcat de emoţia toamnei.

Frunzele îngălbenite s-au desprins din pomii trişti, vântul hoinar îmbrăţişându-le şi purtându-le în paşi de vals, în dansul ritmic al Naturii. Pământul jilav e acoperit de un covor stacojiu ţesut cu măiestrie din frunze galbene şi ruginii. Descopăr în mine un covor de alese sentimente ce-mi acoperă inima. Copacii se simt părăsiţi, trăindu-şi demn momentele de singurătate. Simt o stare accentuată de goliciune interioară şi mă alătur copacilor în trăirea clipelor. În aer străbate mirosul viu al ploii. Inspir acest aer şi împreună cu el, clipe pline de energia pământului. Îmi atrage atenţia un stol mare de grauri zgomotoşi ce au tăbărât pe bolta acoperită de viţa de vie. Se înfruptă cu neobrăzare şi bucurie din ciorchinii de strugurii zemoşi, nebăgând în seamă prezenţa mea. În tot aerul răsună sunetul grav al acestor păsări vesele şi răzbate până la mine mirosul adormitor al strugurilor copţi. În apropiere o pereche de gugustuci cu penele ude stau ghemuiţi şi înlănţuiţi, lăsându-se copleşiţi de sentimentul unic al dragostei.
Se aude foşnetul paşilor mei printre frunzele arămii de pe alee. Frunzele veştejite de melancolie nu şi-au pierdut graţia şi demnitatea în dansul Naturii. De o parte şi de alta a aleii sunt flori, o multitudine de culori şi miresme îmi încântă simţurile. Păşesc într-un univers de basm, de nostalgie şi emoţie.


Comentarii

  1. ,,Scriu, privesc afară cum plouă lin…cerul plânge cu lacrimi de dragoste care cad pe pământul încărcat de dor şi aşteptare. " Minunat, draga Lavinia Elena !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau