Treceți la conținutul principal

VIZIUNE ASUPRA SUFERINŢEI

Ce este suferinţa? Voi încerca să vă arăt viziunea mea asupra suferinţei. Suferinţa reprezintă o vale adâncă, o prăpastie care ne afundă în lacrimi şi suspine. Pe moment experimentăm un sentiment crud, necruţător, care asemenea unei ploi vijelioase, ne biciuie mintea şi inima. Dar mai târziu experimentăm sentimentul cunoaşterii de sine şi de Dumnezeu.
Nu trebuie să fugim de suferinţă, pentru că ea este o uşă spre cunoaştere, spre credinţă, spre speranţă, spre iubire, spre Dumnezeu. Suferinţa ne conştientizează, ne ajută să privim spre interior, să călătorim în interiorul nostru şi să ne regăsim. Ea ne face mai întelepţi, mai valoroşi şi mai profunzi. Suferinţa are rolul de a ne purifica, de a ne distila şi de a ne curăţi de toată zgura:invidie,ură, răutate.
Viaţa noastră este precum un munte înalt. În timp ce îl urcăm, întâlnim multe hopuri,obstacole-suferinţe de tot felul-dar obiectivul nostru este să ajungem în vârf,să atingem fericirea. Important e să ne dozăm trăirile, să ştim cum să urcăm acest munte, încât să ajungem la destinaţie. Care să fie destinaţia noastră? Ce menire avem aici pe pământ?

Suferinţa pentru mine e o materie pe care am învăţat-o foarte bine pentru a trece examenul la fericire. Este o carte cu multe pagini...eu am citit destule pagini, însă cred că mai am multe de parcurs. Menirea noastră este să ajungem să ne cunoaştem pe noi înşine şi pe Dumnezeu. Să ne explorăm zăcămintele interioare pentru a scoate la suprafaţă comori ascunse, care dăinuie în timp.Nu e vorba de diamante şi smaralde care sunt perisabile şi se pot pierde,ci comori spirituale care nu pot fi distruse şi care transced Timpul- acest hoţ perfid care ne fură din putere, din viaţă- dar nu ne poate lua aceste comori interioare, un tezaur fără preţ ce este ascuns în străfundurile fiinţei noastre. Un tezaur în care găsim: lumină, speranţă, bucurie, calm, armonie, întelepciune, iubire şi puteri nebănuite.Să scoatem la suprafaţă aceste bogăţii care zac în noi în stare latentă şi să le revărsăm asupra altora.

Dacă procedăm aşa vom fi cei mai bogaţi oameni şi ne vom atinge menirea, vom ajunge la destinaţie.In acel moment, vom trăi un sentiment înălţător, ca atunci când ajungi în vârful muntelui după o călătorie obositoare şi plină de peripeţii.
Suferinţa îşi va atinge scopul, dacă îi vom învăţa lecţia.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau