Treceți la conținutul principal

IN MEMORIAM MĂDALINA MANOLE

Astăzi m-am trezit cu dorinţa de a scrie ceva vesel, pozitiv,cuvinte constuctive care-mi caracterizează sufletul jovial şi optimist...de a nu lăsa lucrurile negative, cele care ne otrăvesc sufletul să mă afecteze şi să-mi influenţeze starea. Însă m-am trezit auzind o veste care m-a şocat şi mi-a lăsat în suflet multă tristeţe, consternare.. .multe întrebări ce nu-şi găsesc răspuns. Este vorba de moartea artistei Mădălina Manole… o persoană plină de viaţă, pozitivă, talentată, tonică, populară, frumoasă atât în interior cât şi-n exterior. Nu-mi vine să cred ca un astfel de om a recurs la un gest atât de iraţional… să-ţi iei viaţa...acest fapt parcă e desprins dintr-un film cu un scenariu diabolic şi îmi oferă o perspectică a unei realităţi dure ,de neînţeles a vieţii. Nu găsesc motive care să justifice acest lucru… în acest moment orice motiv mi se pare lipsit de orice logică.

Zâmbetul ei candid şi luminos avea puterea de a-ţi oferi o stare de bine iar vocea ei aparte îţi transmitea emoţii infinite pe care doar un artist autentic le poate transmite publicului.Era fata cu părul de foc şi voce de aur. Nu am cunoscut-o personal, doar prin intermediul mass-mediei… pot afirma însă că am crescut cu muzica ei ce mi-a înfrumuseţat copilăria. Mădălina a fost si ramane una dintre artistele mele favorite, am fost o fană a ei.Îmi amintesc cu plăcere de perioada adolescenţei mele,când scriam pe un caiet versurile cântecelor ei şi le fredonam cu încântare…cântece ce uşor puteau să-ţi cucerească inima.Cine nu a ascultat vreodată:”Fată dragă”,Te-am văzut mi-ai plăcut”,”Ei şi ce”,”Vino,dragostea mea”etc.
Mâna mea refuză să scrie acum cuvinte care descriu tristeţea pe care a lăsat-o în urma ei această întâmplare nefericită.Îmi dau seama că sufletul unui artist e total diferit de cel al altor oameni.Câtă fragilitate şi sensibilitate ascunde un astfel de suflet!
Sunt o persoană care mă confrunt cu o boală grea şi totusi nu mi-a trecut prin minte să recurg la un astfel de gest...pentru mine viaţa este cel mai preţios dar şi oricât de grea ar fi ea,trebuie să lupti pentru fiecare clipă,s-o înfrunţi cu curaj!Nu vreau să mă erijez în judecător şi să judec astfel de fapte pentru că doar
Dumnezeu e Judecătorul Suprem şi el are dreptul de a ne judeca.Doar El ne poate înţelege în profunzime şi ne poate ierta!
E trist şi regretabil acest act al sinuciderii.Depresia majoră neglijată sau netratată poate duce,in timp,la tentative de suicid.In noi trebuie sa găsim resursele care să ne determine sa luptăm...iar dacă nu reuşim nu trebuie să ne fie ruşine să cerem ajutor...prietenii,familia,cei apropiati,oamenii de specialitate ne pot oferi suportul de care avem nevoie.Oferirea de sprijin emoţional ar putea să ajute persoana în cauză să depăşească această situaţie.Acum e prea târziu pentru ea...
Prin cântecele ei va trăi mereu în inimile celor ce au îndrăgit-o.Pornind de la versurile ei pot spune:
„Fată dragă,ai plecat,
Ce mare,mare păcat!”

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau