Povestea adolescentei Nujeen Mustafa este una plină de
forță, curaj și speranță, care oferă porția necesară de motivație și inspirație
oamenilor, învățându-i să-și ducă până la capăt visurile cu o determinare și
credință de nezdruncinat.
Pentru milioane de oameni din întreaga lume, Nujeen
Mustafa, în vârstă de optsprezece ani, întruchipează tot ce are mai bun spiritul
uman. Bolnavă de paralizie cerebrală, tânăra a devenit faimoasă pentru
călătoria ei epică de 3, 500 de mile din Siria până în Germania, într-un scaun
rulant. Prizonieră
în apartamentul ei de la etajul cinci, din Alep, unde locuia cu familia ei și
neputând să meargă la școală, Nujeen a învățat singură engleza din serialele
americane de televiziune. Atunci când micul ei oraș a devenit epicentrul
conflictului sângeros dintre militanții ISIS și trupele dicatatorului Assad, sprijinite
de SUA în 2014, ea și familia ei au hotărât să ia calea exilului. În final, s-a
dovedit a fi o decizie înțeleaptă.
În ciuda limitărilor ei fizice, Nujeen s-a îmbarcat
într-o călătorie anevoiasă către siguranță și către un viitor mai luminos. Ajunsă în Turcia, s-a alăturat altor
mii de sirieni, care se îndreptau spre Europa, căutând azil și, poate, o viață
mai bună. Odiseea epuizantă și periculoasă, de șaisprezece luni, în care a mers
pe jos, cu barca, cu atobuzul, a purtat-o pe Marea Mediterană, în Grecia,
Macedonia, Serbia și Ungaria și, în final, în Germania.
"De ce ați adus-o?", se întrebau oamenii
surprinși și șocați. A fost chiar o dezbatere dacă ar trebui să-și aducă
scaunul rulant pe barcă pentru că era prea greu. Era prima persoană în scaun cu
rotile, care sosise în Grecia. Taberele erau construite în grabă și nimeni nu
se așteaptă ca persoanele cu dizabilități să vină.
,,Tabăra din Moria, Grecia, nu era accesibilă, așa că a
trebuit să schimb taberele. Dar toți cei care sosesc în Lesbos trebuie să
meargă mai întâi la Moria. Am avut norocul să nu rămân acolo mult timp. Multe
persoane cu dizabilități trebuie să rămână acolo mult mai mult timp decât mine. Fiind un refugiat cu dizabilități,
trebuie să ai o vezică bună, deoarece nu găsești multe toalete accesibile. De
exemplu, nu am putut folosi toaletele din Moria pentru că nu existau rampe.
Terenul era, de asemenea, cu hopuri și aveam vânătăi. Oamenii cred că stai
confortabil în scaunul cu rotile și nu faci nimic. De fapt, chiar suferi. Dacă
era o pantă, îmi era frică să nu mă răstorn. De asemenea, a trebuit să dormim în
aer liber pe cutii de carton”, a spus Nujeen Mustafa.
În
ciuda bolii sale şi a suferinţelor prin care a trecut, Nujeen și-a păstrat
optimismul. Fără să dispere și mereu cu zâmbetul pe buze, a ținut fruntea sus.
De-a lungul drumului obositor, tânăra nu s-a plâns nciodată de nimic. Așa cum a
declarat unui reporter BBC: ,,Trebuie să lupți pentru a obține ceea ce vrei în această
lume".
,,Avem
nevoie de optimism în lume", spune Nujeen, care locuiește acum împreună cu
familia sa în Wesseling, un mic oraș din vestul Germaniei. ,,Întotdeauna am considerat
că toți sunt aici, pe pământ, pentru o misiune, dar eu încă nu mi-am găsit-o.
Acum am o voce, pot să ajut oamenii."
Nujeen
se simte norocoasă că are o viață normală în Germania. Poate să se ducă la școală
și să viseze din nou la viitor. Însă există încă atât de mulți refugiați cu nevoi speciale în tabere, care se confruntă cu aceleași bariere în calea
accesului la servicii de bază. Nu trebuie uitați sau ignorați.
Tânăra
nu permite handicapului să o definească – cine este, cum este și ce face. Ceea
ce o îngrijorează cel mai mult este faptul că ea, familia și poporul ei vor fi
doar un număr pe o pagină uitată din istorie. Ei sunt reali, nu sunt
statistici. Refugiații au visuri şi aspiră la pace și la osocietate mai bună,
ca toți ceilalți oameni. Nujeen își dorește să poată schimba prin povestea ei această
situație. Speră să studieze fizica la universitate și să devină astronaut,
pentru a elucida cel mai mare mister: ,,Suntem singuri în acest univers?”
,,De
ce vă spun această poveste tristă? Sper ca toți cei care plecați astăzi din
această sală să păstrați în minte aceste
lucruri: Întâi de toate, nu sunt un număr, sunt un om. Nu am dorit să emigrez,
a trebuit s-o fac. A fi diferit nu înseamnă a fi periculos. Și cel mai importat
lucru: Avem nevoie de compasiunea dvs. la fel de mult ca de un adăpost. De ce
contează pentru mine? Pentru că, credeți-mă, puține lucruri din această lume
sunt mai rele decât sentimentul că ești un oaspete nedorit”, a povestit ea într-un
discurs emoționant la
TEDx.
Știre redactată de Lavinia Elena Niculicea
Da, !
RăspundețiȘtergereRealitatea uneori e greu de acceptat.
Darr, e singura modalitate cu tot cu suferinta ei, cu toate durerile ei.. cu toate bucuriile ei, prin care putem sa nu ne simțim " nedoriti ".
Oamenii, aproape toți, cauta răspunsuri, condiții mai bune de trai, fericirea uneori prea departe de locul "unde se afla".
E drept, ca ea este un ex. de voința, de dorința de a nu devenii victima proprie.
Dar Dumnezeu dacă acolo a considerat ca trebuie sa fii, si sa ai acea suferinta... , ar putea însemna ca trebuie sa înveți ceva.
De ce nu-i Asculți voința ?
De ce sa fugi de"lecția" pregătită sufletului tau..?!
De ce sa fugi ?
ÎNVAȚĂ DE LA VIAȚA !
Si așa, vei afla ca ceea pentru care a străbătut atâta cale, Defapt era chiar in tine, in EA.
... îmi place cum gândești !
RăspundețiȘtergerePari a fi un om bun.
Sa ai si grija ta, sper sa înțelegi ce-am vrut sa spun.
Da, am înțeles și îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Numai bine!
RăspundețiȘtergere