Treceți la conținutul principal

Povestea incredibilă a adolescentei Nujeen Mustafa, care a fugit din Siria într-un scaun rulant



Povestea adolescentei Nujeen Mustafa este una plină de forță, curaj și speranță, care oferă porția necesară de motivație și inspirație oamenilor, învățându-i să-și ducă până la capăt visurile cu o determinare și credință de nezdruncinat.
Pentru milioane de oameni din întreaga lume, Nujeen Mustafa, în vârstă de optsprezece ani, întruchipează tot ce are mai bun spiritul uman. Bolnavă de paralizie cerebrală, tânăra a devenit faimoasă pentru călătoria ei epică de 3, 500 de mile din Siria până în Germania, într-un scaun rulant. Prizonieră în apartamentul ei de la etajul cinci, din Alep, unde locuia cu familia ei și neputând să meargă la școală, Nujeen a învățat singură engleza din serialele americane de televiziune. Atunci când micul ei oraș a devenit epicentrul conflictului sângeros dintre militanții ISIS și trupele dicatatorului Assad, sprijinite de SUA în 2014, ea și familia ei au hotărât să ia calea exilului. În final, s-a dovedit  a fi o decizie înțeleaptă.
În ciuda limitărilor ei fizice, Nujeen s-a îmbarcat într-o călătorie anevoiasă către siguranță și către un viitor mai luminos. Ajunsă în Turcia, s-a alăturat altor mii de sirieni, care se îndreptau spre Europa, căutând azil și, poate, o viață mai bună. Odiseea epuizantă și periculoasă, de șaisprezece luni, în care a mers pe jos, cu barca, cu atobuzul, a purtat-o pe Marea Mediterană, în Grecia, Macedonia, Serbia și Ungaria și, în final, în Germania.
"De ce ați adus-o?", se întrebau oamenii surprinși și șocați. A fost chiar o dezbatere dacă ar trebui să-și aducă scaunul rulant pe barcă pentru că era prea greu. Era prima persoană în scaun cu rotile, care sosise în Grecia. Taberele erau construite în grabă și nimeni nu se așteaptă ca persoanele cu dizabilități să vină.
,,Tabăra din Moria, Grecia, nu era accesibilă, așa că a trebuit să schimb taberele. Dar toți cei care sosesc în Lesbos trebuie să meargă mai întâi la Moria. Am avut norocul să nu rămân acolo mult timp. Multe persoane cu dizabilități trebuie să rămână acolo mult mai mult timp  decât mine. Fiind un refugiat cu dizabilități, trebuie să ai o vezică bună, deoarece nu găsești multe toalete accesibile. De exemplu, nu am putut folosi toaletele din Moria pentru că nu existau rampe. Terenul era, de asemenea, cu hopuri și aveam vânătăi. Oamenii cred că stai confortabil în scaunul cu rotile și nu faci nimic. De fapt, chiar suferi. Dacă era o pantă, îmi era frică să nu mă răstorn. De asemenea, a trebuit să dormim în aer liber pe cutii de carton”, a spus Nujeen Mustafa.
În ciuda bolii sale şi a suferinţelor prin care a trecut, Nujeen și-a păstrat optimismul. Fără să dispere și mereu cu zâmbetul pe buze, a ținut fruntea sus. De-a lungul drumului obositor, tânăra nu s-a plâns nciodată de nimic. Așa cum a declarat unui reporter BBC: ,,Trebuie să lupți pentru a obține ceea ce vrei în această lume".
,,Avem nevoie de optimism în lume", spune Nujeen, care locuiește acum împreună cu familia sa în Wesseling, un mic oraș din vestul Germaniei. ,,Întotdeauna am considerat că toți sunt aici, pe pământ, pentru o misiune, dar eu încă nu mi-am găsit-o. Acum am o voce, pot să ajut oamenii."
Nujeen se simte norocoasă că are o viață normală în Germania. Poate să se ducă la școală și să viseze din nou la viitor. Însă există încă atât de mulți refugiați cu nevoi speciale în tabere, care se confruntă cu aceleași bariere în calea accesului la servicii de bază. Nu trebuie uitați sau ignorați.
Tânăra nu permite handicapului să o definească – cine este, cum este și ce face. Ceea ce o îngrijorează cel mai mult este faptul că ea, familia și poporul ei vor fi doar un număr pe o pagină uitată din istorie. Ei sunt reali, nu sunt statistici. Refugiații au visuri şi aspiră la pace și la osocietate mai bună, ca toți ceilalți oameni. Nujeen își dorește să poată schimba prin povestea ei această situație. Speră să studieze fizica la universitate și să devină astronaut, pentru a elucida cel mai mare mister: ,,Suntem singuri în acest univers?”
,,De ce vă spun această poveste tristă? Sper ca toți cei care plecați astăzi din această sală  să păstrați în minte aceste lucruri: Întâi de toate, nu sunt un număr, sunt un om. Nu am dorit să emigrez, a trebuit s-o fac. A fi diferit nu înseamnă a fi periculos. Și cel mai importat lucru: Avem nevoie de compasiunea dvs. la fel de mult ca de un adăpost. De ce contează pentru mine? Pentru că, credeți-mă, puține lucruri din această lume sunt mai rele decât sentimentul că ești un oaspete nedorit”, a povestit ea într-un discurs emoționant la TEDx.


Știre redactată de Lavinia Elena Niculicea

Comentarii

  1. Da, !
    Realitatea uneori e greu de acceptat.
    Darr, e singura modalitate cu tot cu suferinta ei, cu toate durerile ei.. cu toate bucuriile ei, prin care putem sa nu ne simțim " nedoriti ".
    Oamenii, aproape toți, cauta răspunsuri, condiții mai bune de trai, fericirea uneori prea departe de locul "unde se afla".
    E drept, ca ea este un ex. de voința, de dorința de a nu devenii victima proprie.
    Dar Dumnezeu dacă acolo a considerat ca trebuie sa fii, si sa ai acea suferinta... , ar putea însemna ca trebuie sa înveți ceva.
    De ce nu-i Asculți voința ?
    De ce sa fugi de"lecția" pregătită sufletului tau..?!
    De ce sa fugi ?
    ÎNVAȚĂ DE LA VIAȚA !
    Si așa, vei afla ca ceea pentru care a străbătut atâta cale, Defapt era chiar in tine, in EA.

    RăspundețiȘtergere
  2. ... îmi place cum gândești !
    Pari a fi un om bun.
    Sa ai si grija ta, sper sa înțelegi ce-am vrut sa spun.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, am înțeles și îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Numai bine!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau