Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

vineri, 6 februarie 2015

Când viaţa te loveşte...


Consider că atunci când viaţa te înghesuie într-un colţ şi te simţi ameninţat sau pierdut, poţi să nu te pierzi cu firea dacă te gândeşti că eşti în spaţiul nemăsurat al inimii lui Dumnezeu. Acolo îţi vei regăsi visurile.
Când viaţa m-a lovit de multe ori, m-am gândit la un ciocan care deşi e dur, el loveşte un cui, nu pentru a-l distruge, ci pentru a-l fixa mai bine, sau bate bucata de fier pentru a o îndoi şi a o face funcţională. Da, loviturile dor, dar rezultatul întotdeauna aduce încântare, atât pentru cel lovit cât şi pentru cei ce privesc la ceea ce a ieşit frumos. Aşa e şi cu omul, în urma loviturilor devine puternic, ancorat în realităţi profunde, util, plin de învăţături, şlefuit pentru viitor. Primeşte lecţii dure, dar benefice pentru evoluţia personală. Vă ofer câteva pe care mi le-am însuşit eu:
Când viaţa te loveşte, afli cine te mângâie.
Când viaţa te trădează, descoperi cine de lângă tine e sincer.
Când prietenii dispar, îţi dai seamă câţi cunosc definiţia prieteniei.
Când problemele devin valuri înalte, înveţi că speranţa e colacul tău de salvare.
Când oamenii te părăsesc, înveţi că te poţi bază doar pe tine.
Când ninge peste tine cu fulgi de amăgire, simţi răcoarea visurilor ce se topesc printre degetele clipelor.
Când plouă cu stropi de singurătate, îmi amintesc că soarele vieţii doar s-a ascuns printre nori, nu e cu totul pierdut.
Când ţi se întâmplă o nenorocire, îmi dau seama de semnificaţia familiei, de valoarea oamenilor şi de neînsemnătatea lucrurilor.
Când atât de multe întrebări se ivesc pe buzele inimii, înţeleg că răspunsurile stau în lacrimile neplânse.
Când am spus: E imposibil! Viaţa m-a ajutat să spun: E posibil!
6.02.2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu