Consider că atunci când viaţa te înghesuie
într-un colţ şi te simţi ameninţat sau pierdut, poţi să nu te pierzi cu firea
dacă te gândeşti că eşti în spaţiul nemăsurat al inimii lui Dumnezeu. Acolo îţi
vei regăsi visurile.
Când viaţa m-a lovit de multe ori, m-am
gândit la un ciocan care deşi e dur, el loveşte un cui, nu pentru a-l distruge,
ci pentru a-l fixa mai bine, sau bate bucata de fier pentru a o îndoi şi a o
face funcţională. Da, loviturile dor, dar rezultatul întotdeauna aduce
încântare, atât pentru cel lovit cât şi pentru cei ce privesc la ceea ce a
ieşit frumos. Aşa e şi cu omul, în urma loviturilor devine puternic, ancorat în
realităţi profunde, util, plin de învăţături, şlefuit pentru viitor. Primeşte
lecţii dure, dar benefice pentru evoluţia personală. Vă ofer câteva pe care mi
le-am însuşit eu:
Când viaţa te loveşte, afli cine te
mângâie.
Când viaţa te trădează, descoperi cine de
lângă tine e sincer.
Când prietenii dispar, îţi dai seamă câţi
cunosc definiţia prieteniei.
Când problemele devin valuri înalte,
înveţi că speranţa e colacul tău de salvare.
Când oamenii te părăsesc, înveţi că te
poţi bază doar pe tine.
Când ninge peste tine cu fulgi de amăgire,
simţi răcoarea visurilor ce se topesc printre degetele clipelor.
Când plouă cu stropi de singurătate, îmi
amintesc că soarele vieţii doar s-a ascuns printre nori, nu e cu totul pierdut.
Când ţi se întâmplă o nenorocire, îmi dau
seama de semnificaţia familiei, de valoarea oamenilor şi de neînsemnătatea
lucrurilor.
Când atât de multe întrebări se ivesc pe buzele
inimii, înţeleg că răspunsurile stau în lacrimile neplânse.
Când am spus: E imposibil! Viaţa m-a
ajutat să spun: E posibil!
6.02.2015
Comentarii
Trimiteți un comentariu