Treceți la conținutul principal

Să credem că binele este mai puternic ca răul


Trăim timpuri de cruzime, de răutate, de întunecime morală şi spirituală, în care au loc acte de o violenţă incalificabilă, cum este actul terorismului. Când spun aceste cuvinte, mă gândesc la atacul terorist din Paris, când 12 jurnalisti au fost ucişi şi altii răniţi.
Terorismul e ca un virus periculos ce se infiltrează, ce nu poate fi controlat şi oprit. E un act de laşitate, pentru că ataca din umbră când nu te aştepti, un act de sadism pentru că e comis în numele lui Dumnezeu, în numele religiei. E o mare păcăleală! Pentru că în numele lui Dumnezeu nu ucizi, nu înşeli, nu răneşti, nu urăşti. În numele iubirii, nu se pot comite astfel de suferinţe. În numele lui Dumnezeu poţi doar face bine, iubi, ajuta, încuraja, mângâia şi vindeca.
Terorismul sădeşte teroare în mintea şi inima oamenilor. Sa luptam impotriva fricii de terorism, nerenunţând să credem că binele este mai puternic ca răul şi că dragostea este mai presus de ură.

A fost un atac împotriva libertăţii presei, dar şi împotriva întregii umanităţi. Să fim solidari cu durerea lor. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Priv...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Florile cerului

  Ninge peste pletele tăcerii mele cu florile cerului înmiresmate de un vis vagabond.   Timpul mă pierde într-un anotimp zănatic, galopând cu ochii semiînchiși să nu uite de mine.   Ghemuită sub pleoapele copilăriei zgârii retina opacă, prin fiecare ciob de trăire, pe buze înmugurindu-mi poezia. Lavinia Elena Niculicea