Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

luni, 26 ianuarie 2015

Mama...


Mi-e foarte greu să scriu în aceste clipe despre o persoană dragă sufletului meu, în altă conjunctură acest lucru mi-ar fi cuprins sufletul de bucurie, dar acum totul e diferit... Este vorba despre mama a cărei viaţă, de câteva săptămâni este sub asediul durerii. În aceste clipe gândul îmi zboară către ea...
 Mă rog ca mama să fie bine, să-mi fie aproape, pentru ca clipele ce sunt şi vor veni să nu mi se pară goale şi reci… O vreau alături.
Când rostesc cuvântul "mama" îmi vin în minte atât de multe lucruri... Ea mi-a oferit primul zâmbet, primii paşi, primele cuvinte ce le-am făcut şirag în jurul sufletului.
Mama este viaţa mea, forţa mea, ingerul meu pazitor, totul! Mama merită să fie iubită şi apreciată pentru că mi-a dăruit aşa de multe: viaţa ei, timpul ei, dragostea şi grija ei în mod necondiţionat. Ea este un exemplu viu de sacrificiu, de forţă, de blândeţe, de perseverenţă şi de iubire.
Iubirea pentru un părinte e un act atât de natural ca și un izvor ce curge lin, fără opreliști la vale.
Tot ceea ce pot face acum este să-mi pun încrederea şi speranţa în Dumnezeu, care ne mângăie în orice durere şi ne dă ocrotire în braţele Sale.
Din cuvinte fac rugăciune, care să zboare către oamenii pe care îi iubesc. Închei aşa cum ştiu eu mai bine, prin vers:
Dă-i Doamne, mamei mele, sănătate.
E fiinţa dragă care mi-a dat viaţă.
Adaugă-i multe primăveri, de se poate,
În cupa clipelor, toarnă-i speranţă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu