Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

joi, 9 iunie 2011

Mi-am recâştigat dreptul de "a spera" (partea a 2 a)

Aşa cum am promis, voi încerca să scriu în jurnal gândurile ce freamătă înăuntrul meu şi să continui discuţia de ieri, despre câteva dintre coordonatele profunde ale sufletului meu: luptă, suferinţă, voinţă, speranţă, dor şi iubire.
Pe harta interioară am redescoperit bucuria de a fi eu şi de a-mi reclădi visurile învăluite în fumul disperării şi suspinelor. Nu am disperat sub povara tristeţii, mi-am spus de fiecare dată când eram sub flama durerii(care ne arde zgura ego-ului) că trebuie să lupt şi să zâmbesc din nou. Am realizat că sunt un om puternic.
Viaţa ne provoacă în fiecare clipă. Trebuie să-i acceptăm provocările şi să înţelegem că nu trebuie să stăm pe loc, pentru că nici viaţa nu o face.
Scopul nostru este de a evolua şi a deveni fiinţe mature şi puternice, iar pentru asta trebuie să ne restructurăm priorităţiile în ordinea potrivită.
Să nu lăsăm miciile bucurii şi clipele de lumină să treacă pe lângă noi… trebuie să intrăm în jocul vieţii cu bucuria şi curiozitatea unui copil.
Am mai învăţat ceva: că talentul nu mi-l poate lua decât cel ce mi l-a dat, adică Dumnezeu. Când eram la pământ, simţeam că nu mai pot scrie, gândeam că m-au părăsit cuvintele. Dar nici îngrijorările, nici temerile, nici oamenii nu-mi poate fura acest dar. El e mereu cu mine, atât în momentele grele, cât şi în cele frumoase. Uneori, e nevoie de timp, pentru a înţelege toate lecţiile vieţii. Cuvintele au început să se nască din nou, atunci când am înţeles că trebuie să redevin „eu”, un eu golit de umbre şi sentimente mici… să intru pe frecvenţa unor gânduri măreţe ce şi-au izvorul în dragostea de Dumnezeu.
Poeziile şi tot ceea ce scriu sunt oglinzile sufletului meu ce exprimă în lumea exterioară sensibilitatea şi zborul senin al gândurilor mele. Arta adevărată are un limbaj universal, acela al emoţiei autentice umane.
Viaţa te duce într-un punct foarte sus, ca atunci când cazi şi eşti jos, să înţelegi cine eşti şi ce poţi realiza. Cea mai mare reuşită nu este în a nu cădea niciodată, ci în a te ridica de fiecare dată când cazi. Iar viaţa dă lecţii dureroase doar celor ce ştiu să se ridice dincolo de limitări şi slăbiciuni.
Aşa că am decis (şi chiar am pus în aplicare) să nu treacă nicio zi fără să zâmbesc cuiva, să râd cu tot sufletul, cum o face un micuţ, să scriu în fiecare zi ceva frumos, să mulţumesc Celui de Sus că exist, pentru talentul ce mi l-a dat, acela de a înfrumuseţa lumea prin cuvânt şi pentru o percepţie profundă a lucrurilor ce mă înconjoară… să-mi preţuiesc familia şi prietenii care sunt stâlpii unei existenţe împlinite. Inchei cu urmatorul citat:
“Viziunea îţi va deveni clară doar în momentul în care vei privi în inima ta… Cine priveşte în afară, visează. Cine priveşte înăuntru, se trezeşte.”
Carl Gustav Jung
O să las pentru mâine şi alte gânduri bune...VA URMA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu