Treceți la conținutul principal

Mi-am recâstigat dreptul de "a spera" (prima parte)

De multe ori, am încercat să vă fac părtaşi la emoţiile, idealurile şi experienţele mele. Şi azi, aş dori să dau frâu imaginaţiei şi să vă fac să vedeţi universul cuvintelor aşa cum e el… fascinant şi complex, un univers care ne duce pe culmile cele mai înalte ale visului. Avem nevoie de vis, dar şi de o abordare corectă a realităţii exterioare. Am o filozofie de viaţă ce merită spusă.
Aş vrea ca mulţi să vadă lume din jur prin ochii mei, ce au fost scăldaţi de roua suferinţei. Am un mod aparte de a comunica cu florile, cu păsările cu… Natura. De exemplu, îmi place să stau ore în şir să privesc florile, păsările ce străpung cerul cu zborul lor neobosit. Mă întreb de multe ori, câţi oameni se opresc din mersul lor, pentru a observa şi a admira nişte vietăţi mici şi delicate, aşa cum sunt păsărelele… câţi îşi rup din timpul lor să se bucure de o floare, de un apus splendid de soare?
Îmi place să-mi comunic trăirile şi să descopăr împreună cu Universul bucuria de a crea, de a fi reală, fără măşti… întotdeauna mi-au plăcut oamenii naturali, simpi şi spirituali, cărora nu le e teamă de a fi ei înşişi în orice situaţie.
De când m-am născut şi până acum, mi-am câştigat titlul de "luptătoare" şi dreptul de "a spera" în ciuda conjuncturilor nefavorabile. Am învăţat că nu putem fi veseli tot timpul, însă putem să o luăm de la capăt, ori de câte ori vânturi potrivnice ne îngenunchează. În ultimul timp, am avut o perioadă grea, în care simt că m-am zbătut să supravieţuiesc. Problema de sănătate a tatălui şi problemele personale m-au împins pe marginea unei prăpastii. Toate mă copleşiseră şi o ceaţă de întunecate gânduri îmi umbriseră viziunea pozitivă pe care o aveam.
Nu mă regăseam şi nu mă recunoşteam într-un tablou pictat în culorile: deznădejdii, frustrării, apatiei, îndoielilor, culpabilizării şi renunţării… Mi-am zis că eu nu sunt aşa şi că trebuie să fac ceva să fiu din nou "eu" cea pozitivă, plină de viaţă şi de zâmbet. Mi-am infuzat în suflet, puterea de "a zâmbi" şi "a iubi" fără motiv şi fără bariere.
Tot ceea ce contează este atitudinea pe care o avem în viaţă. Necazurile, probleme sunt inerente şi nu le putem evita, dar putem să le abordăm într-o manieră în care să nu ne doboare.
Într-una din scrierile mele mai vechi, am arătat că lupta cu noi înşine este cea mai dificilă. Dacă vom putea să controlăm şi să creăm lumea interioară –realitatea pe care o întâlnim în mintea şi emoţiile noastre, atunci vom putea învinge şi circumstanţele exterioare. Am înţeles că totul depinde doar de noi. Să deschidem bine, nu doar ochii, ci şi inima. Cu inima, învăţăm că viaţa este frumoasă aici în clipa prezentă.
Aceast eseu îl voi continua si mâine... vă voi împărtăşi alte idei constructive.
VA URMA

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau