Treceți la conținutul principal

Vara-i acolo unde simţi că trăieşti

În sfârşit, a venit vara… Soarele râde cu mai multă poftă pe cerul azuriu care îmi inundă sufletul cu străluciri de tinereţe. Rândunele ciripesc în graiul lor plin de candoare, trezindu-mi sufletul din tăcutele visuri.
Cireşii s-au înroşit de dragostea ce-o poartă albastrului cerului…un cer cu vise colorate de asfinţitul dorinţelor. Cireşele apetisante mă duc cu gândul la cireşul din curtea bunicii, care în fiecare an se lăsa pe mâinile noastre, a copiilor, dornici de a ne umple buzunarele cu roadele-i zemoase. Amintirile plăcute sunt ca un izvor de lumină ce se revarsă peste timpul prezent. Vântul mă atinge pe furiş, cu mângâierea florilor de salcâm, împletindu-mi în plete surâsul tău enigmatic
Azi, cerul e ca o mare însetată de gustul ţărmului mult iubit. Îl privesc cu mirarea şi bucuria unui copil…cu zâmbetul îi ating inima ţesută în lacrimile îngerilor. Inspir intens respiraţia verii ce are parfum de iarbă proaspăt cosită şi gust de fragi sălbatici.
Am aşteptat cu ardoare atingerea catifelată a verii, să ies în grădina casei mele în care au înflorit o multitudine de flori ce ameţesc privirile trecătorilor.
De-a alungul aleii, stau mândrii trandafirii stropiţi cu roua tainicelor mele gânduri.
Doamne cât iubesc florile, în special trandafirii! Sunt captivată de aceste minunăţii ce-mi sărută inimă cu petale de dragoste şi nostalgie. Parcă, trandafirii îmi simt bătăile inimii, dorul de tine, lacrimile ce-mi scaldă aşternutul clipelor solitare în fiecare noapte. Această mărturisire am mai făcut-o şi în alte scrieri de ale mele… Nu mă satur sa vorbesc de ei. Încerc să inventez cuvinte care să exprime dragostea şi bucuria ce o simt când sunt în preajma florilor. Rămân fără grai în faţa frumuseţii cu care Dumnezeu le-a înveşmântat… o bogăţie de culori, de arome,de forme ce-ţi fură privirea într-o secundă şi te face să te simţi o umilă creatură ce păleşte în faţa ingeniozităţii naturii.
Curtea casei este un parc în care simţi bucuria de a trai, de a simţi profund fiecare clipă pe care vara ne-o promite. Nu exagerez cu nimic când spun ca grădina mea este un adevărat Paradis din care nu ai dori nicicând să evadezi. Uneori, am impresia că florile de aici au înflorit doar pentru a mă face să zâmbesc. Oricât aş fi de tristă, nu mă pot să nu fiu invadată de o stare de bine, de linişte, de căldură ce o regăşesc în mijlocul florilor. Pentru mine este ca o terapie prin care-mi vindec durerea, o oază de inspiraţie. În fiecare seară, le admir, le comunic trăirile mele profunde… privirea mea se pierde de multe ori, în acest miraj al florilor.
Vara e acolo unde simţi că trăieşti, că visezi, că iubeşti. Aş vrea să am o vară doar pentru noi doi, în care să ne regăsim… pe aripile unei clipe de poveste.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau