Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

miercuri, 4 mai 2011

Primăvara cu lacrimi în ochi

A venit mult-iubita lună mai. Este luna în care ma regăsesc cel mai mult… poate pentru că am venit în existenţă în mai şi mă simt conectată la tot ceea ce înseamnă această luna: adierea blândă a vântului ca o şoaptă ce îmi mângâie sufletul, rândunele care dansează cu cerul dansul bucuriei, firele de iarbă de un verde aprins ce îmi induce dorinţa de a trăi intens fiecare clipă, razele jucăuşe ce îmi colorează chipul cu zâmbete şi sărutări de lumină, liliacul ce îmi înmiresmează gândul cu speranţă, înflorirea trandafirilor înveşmântaţi în nuanţele dragostei pure şi profunde etc.
De fapt, primăvara doar în luna mai înfloreşte, făcându-ne declaraţii şi spunându-ne să ne lăsăm purtaţi în voia dragostei de viaţă, rătăcind prin vise, asemenea unui copil nevinovat… Vreau o primăvară cu ciripit suav de păsărele, cu picături îngâlbenite de soare, cu pomi pictaţi în culorile sufletului meu.
Observ că primele zile de mai sunt stropite de lacrimile cerului. Plouă cu stropi mici, puri şi plini de candoarea acestui anotimp.
Picăturile de ploaie par nişte flori de lăcrămioare ce cad pe pâmânt cu mirare şi îmi lasă în suflet aroma îmbietoare a visului. Nu sunt atrasă foarte tare de ploaie… dar acum mă las cuprinsă de spectacolul ploii. Mi se pare ca ploaia de mai are alt gust, alt parfum, alt înţeles… Inspir cu putere aerul cald, îmbibat de prospeţime şi candoare.
Ploaia îmi dă aripi să zbor pe culmile dorului, visând că tu eşti cu mine şi îmi atingi genele cu sărutările sufletului tău pătimaş ce simt că mă caută necontenit. Chipul tău se adăpoşteşte în mintea mea, inspirându-mă să mă las purtată în jocul cuvintelor… imaginile cu tine aleargă prin faţa ochilor mei şi nici chiar timpul nu le poate opri din alergarea nebună. Ascult sunetul ploi… recunosc melodia în interiorul meu. Îmi spun că primăvară are în ochi lacrimi şi mă întreb de ce oare plânge… de dor, de tristeţe, de bucurie sau simte şi ea ca orice om să-şi descarce sufletul cuprins de apasarea timpului.
Printre perdeau de nori posomorâţi, se furişează câteva raze de soare, neastâmpărate, ce aruncă zâmbete cu subînţeles grădinii înrourate. Realizez că ploile de primăvară sunt scurte asemenea unor săruturi fugare pe care cerul le dă pâmântului umezit de un dor adânc.
Privirea mi-e atrasă de florile din grădină ce şi-au ridicat căpşorul de sub picăturile de plumb şi simt cum ele zâmbesc sub curcubeul de dorinţe timide pe care cerul îl leagănă în braţe. Sunt fascinată de peisajul Naturii, simţind cum îmi declară generozitatea şi iubirea prin culori zâmbitoare.
Zâmbesc şi eu împreună cu primăvara şi dăruiesc vieţii un zâmbet plin de iubire şi recunoştinţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu