Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

miercuri, 11 mai 2011

Mi-e dor de mare

mi-e dor de mare
zeiţa iubirii pierdute
gândul meu atinge
adâncimile mării
simt cum sufletul tău
scrie cu tuș dragostea
pe zarea cea albastră
cuvintele pierdute
le regăsesc printre valurile
ce scânteiază în asfințitul
îmbrăcat în roze.
cerul sărută marea,
stingându-i dorul
aprins de visul din zori
simt cum marea
se înveșmântă cu
curcubeul veșniciei.
vântul îmi dezgolește visul
pe care înserarea
mi l-a strâns în brațe.
mă simt un înger trist
coborât de pe coama
regretelor tardive
în liniștea serii ascult
cântecul timpului.
îmi lipesc sufletul
de scoica amintirilor
să-ți înțeleg tăcerea.
luna îmi vrăjește clipele
cu ale sale blânde șoapte
simt că ești din nou aici…
mă pictezi cu lumina
din privirea mării
stele ne sunt martore
la dragostea noastră
ne vom cununa pe țărmul
nins de zările măiastre
ne vom contopi cu marea
într-un sălbatic dans
purtați pe spuma visului
spre taina fericirii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu