Lavi en rose

De câteva zile am intrat intr-o stare de letargie poate și atmosfera de sărbătoare ce ne înconjoară e de vină. Nu am mai reusit să scriu ceea ce am adunat în suflet în ultimul timp. Saptămâna aceasta a fost una mai lejeră, fără prea mult stres și bătaie de cap. Deși nu m-am odihnit prea bine azi-noapte, am decis să scriu despre o persoană care astăzi mi-a făcut o surpriză frumoasă. Este vorba despre o persoană înzestrată cu însușiri multiple, o artistă cu un limbaj special și o aspirație sinceră spre un orizont superior, cel creștin. Numele ei este Constanța Abălașei Donosa, pictor, grafician și poet,dar mai ales mare Om. Nu am avut plăcerea să o întâlnesc față în față, am corespondat doar prin intermediul internetului și cu toate acestea din discuțiile ziditoare pe care le-am purtat, dânsa mi-a perceput cu acuratețe trairile interioare, surprinzându-mi toate manifestările sufletului. Ce mă determină să afirm aceste lucruri este fapul că dumneai a avut plăcerea să scrie un articol la...

Doamne, Tu m-ai ridicat pe culmi de împlinire, M-ai ajutat să-nving munţi de foc şi granit, M-ai copleşit cu a Ta supremă şi pură iubire Dăruindu-mi pe al Tău Fiu mult prea-iubit. El a ars ca o torţă aprinsă pe un altar de suferinţă Luminând, ca un far al meu trist, însingurat suflet. A scris cu spini şi sânge în mine o scumpă dorinţă Ca viaţa să-mi aibă o tare nădejde şi un nou cuget. Tată, un dor nestins în inimă Tu mi-ai lăsat, Să caut mereu a Ta faţă luminoasă necurmat, Un rug aprins să-mi fii pe veci în inimă, Doamne Să ard etern de focul şi harul mântuirii Tale. În zborul crud al vieţii mele am obosit, Dar aripi lungi de vultur Tu mi-ai dat Şi neobosit pe calea Ta eu am umblat.

Au început să mijească câteva raze de soare printre perdeau de nori plumburi ce mi-au acoperit viața în ultimele săptămâni. Așa cum se spune în popor: După ploaie iese și soarele. Sunt liniștită și bucuroasă că intervenția la inimă a tatălui a ieșit bine… simt că lucrurile reintră pe făgașul normal. Vreau să cred că soarele va străluci tot mai puternic pe strada vieții mele iar mireasma primăverii îmi va inunda sufletul. Privirea mi se înseninează și încep să am deschidere către lucrurile frumoase din jur, pe care de multe ori le neglijăm, prinși fiind în vâltoarea evenimentelor. Îmi sunt datoare cu un zâmbet așa că schițez un surâs plin de candoare. În zâmbet citesc: iubire, acceptare, demnitate și autostimă, atât pentru mine cât și pentru cei ce mă înconjoară. Acum, pomișorii din curte par să fie scăldați în culorile vii ale speranței și optimismului. Sunt emoționată la gândul că tata se va întoarce acasă în următoarele ore și îl voi putea îmbrățișa strâns. În lipsa lui, am încerc...

S-a înserat. Noaptea, veșmânt sculptat cu diamante ce strălucesc peste inimile tăcute, coboară tiptil peste întinderea orașului. Lacrimile, perle pierdute din colierul sufeinței străpung tăcerea nopții, dându-mi fiorul rece al necunoscutului, acest infinit obscur. Necunoașterea clipei de mâine este mai înfricoșătoare decât moartea. Îmi rezerv câteva momente în care să fiu eu cu mine, să-mi conștientizez trăirile din această zi care este pe sfârșite. Atunci când îmi vine să plâng, scriu, atunci când simt că nu mai pot suporta durerea, scriu; toate stările converg spre scris, țelul existenței mele. Acum, gândurile neliniștite ce șerpuiesc prin cotloanele minții îmi rănesc visurile țesute cu migală de copilul din mine, perforând liniștea nopții. Toată ziua am avut inima cât un purice, germenii îngrijorării prinzând rădăcini adânci în solul bătătorit al inimii mele. Am așteptat o veste de la medicul ce îl tratează pe tata. Mă rugam în tăcere că analiza la inimă să-i iasă bine. Noaptea tre...

De câteva zile încoace, încerc din răsputeri să mă adun, să-mi recapăt tonusul vesel şi optimist cu care îi obişnuisem pe cei din jur. Trăiesc momente dificile şi asta din cauză că tata este încă în spital cu probleme de sanătate. Nu am mai putut să aştern în scris tot ceea ce mă apăsa în interior, însă azi mi-am spus că trebuie să privesc în oglinda sufletului meu şi să redau tot ceea ce se vede. Nu e uşor să scrii oricând şi oricum, e necesar să ai o dispoziţie potrivită pentru a crea, să ai echilibru şi linişte interioară pentru a putea să-ţi „auzi” muza. Este o perioadă stresantă în care ceața rece a confuziei și deznădejdii mi-a învăluit viața. Din când în când, mai picură pe petalele fragile ale sufletului, roua speranței coborâtă din tărâmul celest. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că, cât de cât, starea tatălui meu este stabilă. Și asta într-o mare măsură se datorează doctorei care s-a ocupat cu dăruire de tatăl meu. Simțul ridicat al responsabilitații și promptitu...

În această săptămână, simt că am fost transferată într-o altă realitate, în care nu mă regăsesc, păşind într-un tărâm ce îmbracă culorile îngrijorarii, fricii şi deznădejdii. Mă simt năpădită de lacrimi ce par nişte picături de gheaţă ce se topesc în focul durerii. Aştern pe o foaie albă de hârtie cuvintele încărcate de povara neliniştitelor gânduri…. Foaie se umple de stropi galbeni ca ceara… este pictată aproape toată de penelul sufletului pe care îl înmoi din când în când în fântâna nesecată a lacrimilor. Urmăresc absentă pe fereastră, florile ce se leagănă duios în braţele vântului, îndrăgostit pe vecie de primăvară, câte o pasărea cu trilu-i dulce încearcă să-mi aducă licărul speranţei în inima străpunsă de săgeţile neputinţei. Narcisele suave îşi descreţesc fruntea printr-un zâmbet larg şi luminos ce-mi lasă un parfum discret de optimism. Revin la gândurile ce nu-mi dau pace de cateva zile încoace, ţinându-mă captivă evenimentelor ce mi s-au întâmplat recent şi mi se derulează...

De câteva zile, nu am mai reușit să scriu în jurnalul virtual și am început să simt lipsa acestui fapt. Mi-am zis că este o necesitate și în același timp o plăcere să-mi împărtășesc gândurile, trăirile-fărâme de suflet, momentele plăcute sau mai puțin plăcute cu voi, cei care vă faceți timp să îmi citiți cuvintele, să le apreciați sau nu... Mă simt bine cu mine atunci când aștern pe hârtie tot ceea ce simt, tot ceea ce alții își doresc să citească. Visul celui care scrie este să fie citit. Mă gândesc că prin scris vă fac părtași la clipele mele de intimitate, de durere, de bucurie, speranțe și împliniri. Doresc ca prin ceea ce scriu să creez emoții, de preferat pozitive, să pot să trezesc în sufletul cuiva iubirea pentru frumos, pentru poezie, pentru tot ce ne înalță și ne îmbogățește universul interior. Mă simt relaxată, mulțumită și revigorată atunci caând scriu... pentru câteva ore renunț la cotidianul agitat, evadez din această lume agitată, plonjând într-o lume boemă, plină de c...