Treceți la conținutul principal

Credința +Iubire= Triumf în viață


Cât de importantă este speranţa în viaţa unei persoane! Ea este ca o ancoră pentru sufletele noastre în timpul furtunilor, ce nu lasă ca corabia vieţii noastre să se 
scufunde.
Pe lângă speranță, avem nevoie de credință în lupta vieții. Ea este o prindere puternica de Dumnezeu. Credinta e suprema arma secreta, care anihileaza toate necesitatile, împrejurarile si pulverizeaza hazardul.
Fără credinţă este cu neputinţă să-I placem lui Dumnezeu, rămânem pe o treaptă inferioară, la stadiul de animale raţionale. În opinia mea, ea ne ridică la rangul de fiinţe divine, care nu doar gândesc, dar care şi simt. Prin credinţă, urcăm încă o treaptă spre Dumnezeu. Ea ne apropie de Dumnezeu şi ne este asemenea unui scut care ne ocroteşte sufletul. Credinţa ne poate vindeca trupul, mintea şi sufletul.
Credința creștină este darul lui Dumnezeu in puterea caruia primim ca adevăruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu. Doar ea, ne umple deșertul sufletesc cu izvor de pace și lumină. Scriitorul rus a definit foarte frumos această virtute necesară omului: ”Credinţa este forţa vieţii. Dacă omul trăieşte, este pentru că crede în ceva.”
Conform celor spuse de Iisus, având ”credinţă cât un grăunte de muştar putem muta munţii. Uneori, încercările par atât de grele, asemenea munţilor de netrecut, dar doar având puţină credinţă este suficient pentru ale depăşi. Credinţa face toate lucrurile posibile. Doar ea face din imposibil, posibil. Are puterea de transformare.
Dar cea mai importanta este dragostea. Ea face totul să existe. Dragostea este cea mai puternică forţă din Univers. Eu cred că ea este cel mai de preţ bun din lume. Numai dragostea îţi uşurează povara şi îţi dă forţe noi să ieşi cu inima pură din încercările vieţii. Ea transformă toată amărăciunea în dulceaţă şi greul nici nu-l mai simţi.
Apostolul Pavel dă cea mai frumoasă definiție iubirii:
"De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată."
Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Poate exista triumf în viața pământeană? Eu cred că da...Credința împletită cu iubirea pot să ne facă învingători în lupta extenuantă a vietii, uneori nedreaptă, alteori surprinzătoare, dar întotdeauna merită trăită și prețuită.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau