Îmi ridic spre cer ochii-mi trişti, din care-mi curg lacrimi fierbinţi, ce-mi ard zgura interioară şi înalţ o rugăciune ce poartă-n ea durerea unei inimi frânte. Rugăciunea este eliberarea inimii din colivia chinurilor şi poverilor omeneşti. Cu fiecare cuvânt ce-l rostesc şi-l trimit către Tatăl… simt cum trupul meu devine uşor şi parcă se înalţă de la pământ. Deodată, fiinţa mi se metamorfozează într-o pasăre ce zboară spre orizonturi divine şi se opreşte în faţa tronului lui Dumnezeu cu aripile-i zdrobite de zborul extenuant al vieţii. Acolo primesc aripi de lumină şi armonie ce îmi înnoiesc forţele, care până atunci erau secătuite de durerea interioară.

În acele clipe de comuniune cu Dumnezeu, după ce ploile suferinţelor mi-au inundat sufletul, simt cum mă învăluie un curcubeu fascinant de emoţii puternice. Îmi scaldă pe rând fiinţa, roşul intens al iubirii şi puterii, portocaliul veseliei, galbenul optimismului, verdele liniştii sufleteşti, rozul speranţei, albastrul compasiunii şi păcii, violetul credinţei şi încrederii. Curcubeul divin îmi induce o stare de bine… de linişte profundă.
Lumina sfântă şi strălucitoare a Domnului îmi scaldă în nenumărate stări edenice inima cuprinsă de umbrele suferinţei. Mintea devine o mare calmă, iar sufletul vibrează de lumina şi măreţia lui Dumnezeu.

În acele clipe de comuniune cu Dumnezeu, după ce ploile suferinţelor mi-au inundat sufletul, simt cum mă învăluie un curcubeu fascinant de emoţii puternice. Îmi scaldă pe rând fiinţa, roşul intens al iubirii şi puterii, portocaliul veseliei, galbenul optimismului, verdele liniştii sufleteşti, rozul speranţei, albastrul compasiunii şi păcii, violetul credinţei şi încrederii. Curcubeul divin îmi induce o stare de bine… de linişte profundă.
Lumina sfântă şi strălucitoare a Domnului îmi scaldă în nenumărate stări edenice inima cuprinsă de umbrele suferinţei. Mintea devine o mare calmă, iar sufletul vibrează de lumina şi măreţia lui Dumnezeu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu