Treceți la conținutul principal

Imi ridic ochii spre cer

Îmi ridic spre cer ochii-mi trişti, din care-mi curg lacrimi fierbinţi, ce-mi ard zgura interioară şi înalţ o rugăciune ce poartă-n ea durerea unei inimi frânte. Rugăciunea este eliberarea inimii din colivia chinurilor şi poverilor omeneşti. Cu fiecare cuvânt ce-l rostesc şi-l trimit către Tatăl… simt cum trupul meu devine uşor şi parcă se înalţă de la pământ. Deodată, fiinţa mi se metamorfozează într-o pasăre ce zboară spre orizonturi divine şi se opreşte în faţa tronului lui Dumnezeu cu aripile-i zdrobite de zborul extenuant al vieţii. Acolo primesc aripi de lumină şi armonie ce îmi înnoiesc forţele, care până atunci erau secătuite de durerea interioară.

În acele clipe de comuniune cu Dumnezeu, după ce ploile suferinţelor mi-au inundat sufletul, simt cum mă învăluie un curcubeu fascinant de emoţii puternice. Îmi scaldă pe rând fiinţa, roşul intens al iubirii şi puterii, portocaliul veseliei, galbenul optimismului, verdele liniştii sufleteşti, rozul speranţei, albastrul compasiunii şi păcii, violetul credinţei şi încrederii. Curcubeul divin îmi induce o stare de bine… de linişte profundă.
Lumina sfântă şi strălucitoare a Domnului îmi scaldă în nenumărate stări edenice inima cuprinsă de umbrele suferinţei. Mintea devine o mare calmă, iar sufletul vibrează de lumina şi măreţia lui Dumnezeu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Priv...

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...

Florile cerului

  Ninge peste pletele tăcerii mele cu florile cerului înmiresmate de un vis vagabond.   Timpul mă pierde într-un anotimp zănatic, galopând cu ochii semiînchiși să nu uite de mine.   Ghemuită sub pleoapele copilăriei zgârii retina opacă, prin fiecare ciob de trăire, pe buze înmugurindu-mi poezia. Lavinia Elena Niculicea