Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

vineri, 5 noiembrie 2010

Adrian Păunescu- Un nou Luceafăr în galaxia poeziei

Vestea morţii marelui poet Adrian Păunescu m-a întristat profund. Deşi, era previzibilă, având în vedere starea gravă de sănătate, nu mi-am putut reţine lacrimile să nu se rostogoleasca pe obraji, lacrimi ce conţin dorul, nostalgia şi dragostea pentru clipele magice ce mi le-au adus versurile inegalabile ale poetului Păunescu. Se păre că nu oamenii l-au trădat, ci inima obosită de tot balastul uman.
Nu am avut onorea să-l cunosc personal, însă prin intermediul versurilor sale am putut să cunosc profunzimea şi genialitatea sa, valoarea sa umană şi artistică. Poezia sa mi-a electrizat fiinţa, mi-a dat fiorul unic al poeziei în perioada adolescenţei. Şi astăzi mă încearcă acelaşi sentiment puternic ce poate revitaliza în sufletele noastre dragostea pentru frumos şi sensibilitate. Pot spune ca el mi-a facilitat întâlnirea cu lumea fascinantă a literelor.
Multă lume îl percepe pe Adrian Păunescu ca pe un mare poet, însă el a fost mult mai mult de atât… el a fost un animator al spaţiului cultural, fără a avea orgoliul de a fi cel mai mare, inspirându-mă pe mine şi pe alţi tineri, să devenim pasionaţi de artă. El a fost o flacără ce a ars intens pe altarul neamului nostru. A luminat atâţia oameni ce trăiau într-o epocă de întuneric.
ADRIAN PAUNESCU
ADRIAN PAUNESCU
Vezi mai multe imagini din diverse
Adrian Păunescu s-a implicat trup şi suflet în promovarea culturii şi a valorilor. El şi-a arătat mărinimia sufletului său boem prin faptul că a ajutat mulţi tineri talentaţi să se afirme în poezie. Cunosc câteva exemple în acest sens. Un om caracterizat de generozitate, modestie şi dragoste profundă pentru neam şi pentru semeni. Nu poţi să nu remarci expresivitatea, blândeţea şi căldura ochiilor săi pe care le-a oglindit cu patos în poezie; vocea sa calmă şi vibrantă în acelaşi timp, ce dinamiza masele de tineri în întâlnirile ”Cenaclului Flacăra”. Adrian Păunescu a fost culegător de stele pe care le-a aşternut cu măiestrie pe pajistea însorită a literelor.
A dat literaturii versuri mesteşugite, care sunt îmbibate de parfumul său artistic inconfundabil. Am remarcat la domnia sa, charisma şi puterea fantastică de convingere, de a clădi destine umane veritabile cărora le-a imprimat gustul pentru frumos si pentru dragostea de ţară.
În inima sa era o zbatere continuă între deziluzia de a-şi vedea patria sub povara grea a mizeriei şi lipsurilor nu doar materiale, ci şi spirituale, şi dragostea neobosită pentru libertate şi afirmare. În ultimul timp, se putea observa în privirea sa multă tristeţe, dezamăgire. Suferinţa sa nu era doar din cauza bolii sale, ci şi din cauza suferinţei poporului, identificându-se cu omul din popor care-şi vede călcată demnitatea umană de o societate incapabilă de a-şi valorifica oamenii cu talent. E trist să observi pe canale de televiziune şi în media o atitudine de marginalizare şi de desconsiderare a oamenilor de valoare, care pot creşte gradul de cultură şi spiritualitate în ţara lor. Vedem cum se promovează non-valorile, acele feţe siliconate, de un prost-gust, care ridică la rangul de virtute: superficialitatea, vulgaritatea, incultura, compromisul şi prostia. Privirea ne este bombardată de astfel de imagini groteşti care ne erodează simţul estetic al trăirilor.

Constat cu durere că oamenii de calitate, de o mare eferveşcenţă creatoare, se duc prea repede… şi mai tragic este faptul că nu ştim să-i preţuim cât sunt în viaţă, să le dăm locul cuvenit în această societate. Avem nenumărate exemple de oameni valoroşi care s-au lovit de această mentalitate.
Omul Adrian Păunescu a murit, dar poetul Adrian Păunescu trăieşte şi va continua să o facă prin versurile sale, care au valoare de testament. Doar poetul poate învinge timpul şi moartea.
Modest demiurg al poeziei româneşti, graţiei talentului său nemăsurat, Adrian Păunescu va trăi mereu în inimile noastre prin creaţia sa literară.
Am încercat să-mi expun părerea despre acest titan al literaturii, ca un omagiu adus nu doar Poetului, ci şi Poeziei.
Închei cu impresionantele versuri compuse de pe patul de spital… se pare că dragostea de poezie şi de semeni nu l-a lăsat să tacă, nici sub asediul durerii şi al morţii.
„De la un cardiac, cordial”
"De-aicea, de pe patul de spital / Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral / Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi / Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi / Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind / Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind / Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei / Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei / Spitalul de Urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital / Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani / Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani / Şi ţării mele minima dreptate!".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu