Lavi en rose

E toamnă afară… resimt din plin acest anotimp care sălăşluieşte şi în fiinţa mea. Afară şi în interior cerul plânge cu lacrimi reci. Gânduri ce dor se lovesc cu forţă de fereastra sufletului meu, aburită de un aer cald de melancolie. Vîntul neliniştit de afară împrăştie frunzele de aramă în aerul încărcat de miresme bahice. Un vânt viclean de regrete şi amintiri reci-calde bate zbuciumat în mine, împrăştiind clipele prezente spre zările nemărginirii. Clipele de ieri sunt valuri de ceaţă ce îmi învăluie sufletul. Ele se depun încet în mine, uitând clipele de mâine, clipe de speranţă şi aşteptare ce parcă s-au pierdut în vidul interior. În aceste momente încărcate de nostalgie îţi simt prezenţa. Gândul tău călător se adăpoşteşte în copacul din mine ale cărui crengi se înalţă spre visuri de lumină. Frunze de dor şi de infinit îmi îmbracă coroana sufletului cu dulci amintiri ce nu se ofilesc. Soarele apune anunţând că ziua se încheie şi noaptea îşi va face simţită prezenţa. Amurgul îmi în...

De la păsări învăţ o lecţie importantă. Binecuvântata dorinţă a lucrurilor simple. Păsările privesc viaţa cu bucurie şi optimism. Sunt atât de fragile, dar atât de puternice. Atât de neînsemnate pentru mulţi, dar atât de preţioase pentru mine, pe care le admir şi le descopăr. Cu trilul lor încântător, ele ne anunţă simfonia bucuriei, o bucurie autentică ce se găseşte în lucrurile simple. Din cântul lor transpare multă veselie şi dorinţă de viaţă, ele nu se plâng niciodată că viaţa uneori e crudă. Poate că şi ele simt durere dar nu se lasă dominată de ea. Ar trebui să învăţăm de la ele să privim viaţa cu optimism şi să încercăm să ne bucurăm de fiecare clipă. Cântecul care răsuna în fiinţa noastră să fie unul al bucuriei, să fim în rezonanţă cu Universul, un Univers al armoniei şi bucuriei. Birds of Paradise Peter Sue Marc (Pasarile paradisului) Vezi mai multe video din diverse Când privesc trandafirii, flori atât de suave şi profunde, mă identific cu ei şi simt că ei fac p...

Te caut în lacrima de cristal a izvorului, În vuietul copacilor trişti, solitari pe alei. Să-mi aduci clipe de iubire furate din Rai. Te caut în ploaia caldă şi târzie de mai, În pământul închistat de durerea de „a fi” Să-mi aduci clipe de iubire furate din Rai. Te caut pe cerul de dor, pierdut în infinit, În florile suave, scăldate de soarele veşniciei Să-mi aduci clipe de iubire furate din Rai. Te caut pe cerul încărcat de mii şi mii de stele vii, În curcubeul ce aruncă pe sol călătoare raze divine Te caut … si te regăsesc în inima-mi ce arde cu patos. Dar Unde Esti??????????????? Vezi mai multe video din muzica

E frig…plouă şi e toamnă, Sunt singură şi privesc afară, La picurii vii de ploaie. În sufletul meu e brumă amară Plouă şi e o eternă toamnă. Ploaia, încet se prelinge pe fereastră, Lacrimi amare îmi cad pe palida faţă. Aşa cum pomii trişti îngenunchează, În faţa neobositului vânt, Inima mea îngenuncheată oftează În faţa iubirii ce-mi vibrează În piept şi în gând. Pământul umed este acoperit De frunze ce parcă încet mor, Întreaga-mi fiinţă este cuprinsă De amintiri ce tot mai mult dor. Deodată, vântul deschide fereastra Simt cum ploaia rece îmi atinge faţa. Aştept ca odată cu vântul să ajungă Până la mine,vreo veste de la tine, Dar în zadar e frig…plouă şi e toamnă. Nostalgie DE Toamna! Vezi mai multe video din film

Durere, lacrimi, furie, confuzie, negare, resemnare...o gamă largă de sentimente le resimţim atunci când suferim. Am mai dezbătut acest subiect complicat despre suferinţă, însă aş dori să aprofundez mai mult acest acest domeniu. Suferinţa ne purifică, ne modelează şi ne transformă. Ea ne face spiritul să se înalţe deasupra egoului, să fie mai viu şi mai puternic. Pe mine suferinţa m-a modelat, aşa cum olarul modelează lutul, m-a corectat pentru a ajunge o persoană mai echilibrată. Suferinţa a fost şi este îndrumătorul meu spiritual, arătându-mi calea către interior, pentru a-mi regăsi sinele-identitatea- pentru a mă cunoaşte cu adevărat şi a-mi înţelege trăirile. Suferinţa mi-a deschis calea către divinitate, m-a învăţat trăiri mai profunde şi mi-a arătat spectrul larg al fiinţei umane. Este un termen mult prea general. Pentru mine, personal suferinţa s-a concretizat prin boală. Ceea ce vreau să evidenţiez este faptul că suferinţa mi-a revelat cine sunt eu, cum sunt, unde sunt, ...

Îmi spăl gândul ispitit, de un tainic vis În lacrimile unui cer, scăldat de curcubeul iubirii. Las un strop de iubire, pe o petală de vis, Să-ţi picure în suflet clipa ferită de de demonul uitării. Să-ţi fie lumină pe aleile întunecate ale timpului. Să te poarte în galaxia de ademenitoare şoapte… Într-un zbor al îngerilor aureolaţi de veşnicia clipelor. 21 septembrie 2010 Privirea ta Privirea ta revarsă-n mine Fiori de o nestinsă iubire. Simt că fiinţa-mi se inundă, De o duioasă şi tainică lumină. Iarna grea din suflet mi s-a dus, Când tu incetişor mi-ai spus, Că eu sunt floarea sufletului tău, Îngerul bun ce nu cunoaşte rău.

Scriu, privesc afară cum plouă lin…cerul plânge cu lacrimi de dragoste care cad pe pământul încărcat de dor şi aşteptare. Câţiva stropi rebeli şi obosiţi se lovesc de fereastra mea, întrerupându-mi călătoria de pe tărâmul cuvintelor şi emoţiilor. Simt că Natura vrea să mă facă părtaşă la povestea ei, să mă facă conştientă de prezenţa şi trăirile Sale. Îmi las creionul să cadă pe foaia de hartie, părăsesc masa de scris şi ies afară să trăiesc odată cu Natura clipe de veşnicie. Picăturile reci de ploaie îmi ating faţa, înviorându-mă iar vântul mă poartă în plimbarea sa neobosită să descopăr clipele de vis căutate îndelung de sufletul meu candid. Privesc în zare un stol de păsărele ce par ca niste pete de smoală aruncate pe pânza unui pictor iscusit. Crăiasa toamnă a venit din nou. Ea vine dintr-un ţinut plin de bogăţii, aducându-ne belşug în cămările sufletului. Crăiasa ne oferă un tablou emoţionant pictat în culori vii şi stacojii. Cerul e încărcat de nori posomorâţi, trândevi şi o...

Copilăria este o lume de poveste, duioasă şi nebună. Este vârsta în care totul e posibil, iar intensitatea momentelor este maximă. Ea este un tărâm feeric, în care trăim deplin şi înţelegem tainele existenţei mult mai uşor. Lumea mirifică a copilăriei mele s-a înfăţişat într-un orăşel înconjurat de peisajele pline de farmec ale judeţului Vâlcea. Mă pierdeam adesea în jocurile copilăriei pe dealurile înverzite din apropierea casei ce radiau prospeţime şi linişte, pe câmpurile de maci sângerii şi printre lanurile aurite de spicele de grâu ce valsau diafan cu soarele. Ce bucurie era să iau în palme grăunţele coapte de grâu, să le mărunţesc printre degete şi să fac biluţe din ele... în loc de gumă de mestecat. Copil fiind mă regăseam în poalele bunicii materne pe care am iubit-o nespus care îmi mângâia sufletul cu poveşti şi învăţături sănătoase. Chipul ei blajin şi luminos mă liniştea şi mă asigura că lumea poate fi mai bună şi mai frumoasă. Mă gândesc cu nostalgie la farfuriile plin...

Sufletul e dezbrăcat  în frunzişul iubirii, vântul furios îmi frânge  crengile moi, agăţate de trunchiul  scrijelit de timp, labirint tainic al veşnicelor întrebări. În mine se cuibăreşte  pasărea dorului se înfruptă animalic  din ciorchinele de vise, hrănindu-mă cu iluzia dulce  a dragostei, Floare albă, legănată de  ... vântul durerii.

Soarele iubirii se pierde-n asfinţitul aprins de focul verii, Mă pierd în ploaia frunzelor solitare Ca-ntr-un dans de fluturi. Toamna-mi toarnă în vene lichid roşiatic, picături de melancolie. Clopotele metalice bat în mine uitarea, lacrima unui dor stingher. Fiinţa mi-e roasă de rugina clipelor, omide înfometate. Aud în depărtare strigătul pădurii arămii, mamă îndurerată. Îşi plânge copilele zburătoare, plecate spre visuri de soare. Brumă de gânduri îmi picură pe sufletul înveşmântat în roze… E toamnă-n inima înfiorată de doruri grele ca plumbul… 10 septembrie 2010

Astăzi m-am decis să scriu despre un subiect pe cât de complex pe atât de discutat...şi anume despre fericire. Este un subiect ce naşte diverse întrebări pe care fiecare dintre noi şi le pune la un moment dat. Ce înseamnă fericirea? Unde o găsim? De ce anume avem nevoie pentru a fi fericiţi? Chiar putem fi fericiţi în timp ce rătăcim prin hăţişurile neînţelese ale acestei lumi? Fiecare deţine propriu său răspuns în funcţie de cunoştinţele acumulate, de experianţa sa, de convingerile şi mediul în care s-a format. Fericirea este o stare simplă, ce stă în tainicile compartimente ale inimii. Ea înseamnă a trăi intens starea de" a fi" şi nu de a poseda ceva. Fericirea este diafană precum o floare de primăvară ce-şi împrăştie parfumul spre îndepăratele zări. Fericirea pentru mine este atunci când mă trezesc dimineaţa şi simt că respir, că trăiesc…atunci când văd pe fereastră cerul senin încărcat de nori pufoşi şi jucăuşi, brăzdat de păsărele voioase, când aud trilurile rândunelel...

Printre salcâmii alintaţi de soare Trece iubirea suavă ca o boare. Îmbracă Natura în straiul unui vis Desprins din zarea gândului neatins. Cerul golit de lacrimile-i reci, efemere Priveşte pământul cu un surâs pierdut Ce ascunde gândul strivit de durere, Cioburile unui suflet ce zace-n asfinţit. Background Images at ImageHousing.com

Şi dacă lacrimi, acum numai seacă, E pentru că tu, în noapte ai plecat. M-ai închis intr-un univers de dor, Iar cheia ai luat-o cu tine, în zborul tău. Şi dacă vântul îmi şopteşte vorbe de dor E pentru că tu nu mai vii pe drumul meu. Tăcerea ta tainic mă arde şi tare mă doare Iar ochii-mi sunt fără niciun strop de viaţă. Cute Images at ImageHousing.com Şi dacă florile mă îmbată cu al lor parfum, E pentru a-mi aminti de un fior amăgitor. O dragoste de flori ce m-a îmbătat cu fericire Ce etern va trăi în ale noastre inimi fragile. De ce nu-mi vii, suflete cu surâs de albe flori, Să scormoneşti prin jăratecul sentimentelor Să aprinzi focul dorinţelor şi a iubirii sacre Şi să arzi zgura neîncrederii şi a crudei uitări. Vezi mai multe video din Film