Voi sparge toate oglinzile
în care lumea ne obligă
să ne privim -
ca două obtuze reflexii.
Noi, ne vom privi
unul în sufletul altuia
timpul nu ne va lăsa
să uităm cât iubim,
pentru că purtăm
dorul celuilalt.
Nu voi mai farda clipele
vreau să surprind
zâmbetul firesc
al vieţii,
ca o copilă cu pistrui
ce nu-i acoperă
sub straturi de aparenţe.
Cred că fericirea umblă
dezvelită,
ca o fetişcană
fără falsă pudoare,
numai noi o înveşmântăm
cu iluzii…
cu obsesii…
Să-i privim frumuseţea
mugurii crescuţi înăuntru
şi poate în noi se va odihni
....primăvara.
în care lumea ne obligă
să ne privim -
ca două obtuze reflexii.
Noi, ne vom privi
unul în sufletul altuia
timpul nu ne va lăsa
să uităm cât iubim,
pentru că purtăm
dorul celuilalt.
Nu voi mai farda clipele
vreau să surprind
zâmbetul firesc
al vieţii,
ca o copilă cu pistrui
ce nu-i acoperă
sub straturi de aparenţe.
Cred că fericirea umblă
dezvelită,
ca o fetişcană
fără falsă pudoare,
numai noi o înveşmântăm
cu iluzii…
cu obsesii…
Să-i privim frumuseţea
mugurii crescuţi înăuntru
şi poate în noi se va odihni
....primăvara.
(Versurile: Lavinia Elena Niculicea, 25 ianuarie 2016)
P.S. O nouă săptămână, un nou poem, o nouă stare, o nouă perspectivă... Vi-l dăruiesc cu drag!
Comentarii
Trimiteți un comentariu