Azi, 13 mai e Ziua Internaţională a Dorului. Pentru mine e în fiecare zi... Pentru că în fiecare clipă trăiesc cu sentimentul de dor, de dragoste. Culeg de pe ramurile vieţii muguri de dor şi de visare.
Dorul e un cuvânt atât de frumos în limba română... În nicio limbă nu transmite atât de mult şi nu atinge atât de profund sufletul. Are o muzicalitate aparte, o trăire unică, o semnificaţie adâncă. Nu e de mirare că e simbolul dominant în lirica şi creaţiile mele. E un sentiment răvăşitor care ţine de rădăcinile noastre, de folclor, de bogăţia spirituală. E o stare de spirit familiară românului, o sămânţă care dă rodul iubirii. Dorul se înrudeşte cu iubirea, cu oful şi cu lacrima. E ceva palpabil, o căutare neîncetată , o tensiune plăcută, ceva ce doare, dar te înalţă… În-unul dintre poemele mele spun: “cu fiecare dor, urcăm o treaptă spre iubire… Dorul e o stare sufletească din ceruri coborâtă pentru ca omul să poate atinge iubirea. În versurile mele identific originea dorului: "Îngeri cu aripi albite-n lumină… /Zi şi noapte au lucrat/ neîncetat până au plămădit Dorul şi Iubirea."
Nu mi-e teamă să-i fac loc dorului în inima mea, să iubesc, pentru că ştiu că Dumnezeu a iubit mai întâi şi din dor de frumos a creat omul.
Mi-e dor de atât de multe lucruri… Mi-e dor de oameni minunaţi care au plecat din viaţa mea, cu voia sau fără voia lor. Mi-e dor de locuri binecuvântate, care mi-au lăsat nostalgia de a le căuta… Mi-e dor de trăiri speciale pe care le reactivez de câte ori visez, creez, iubesc.
Mi-e dor de anii copilăriei, cu jocul şi plăcerile nevinovate… Mi-e dor de lucruri simple şi de inimi neexplorate de paşii urâţeniei şi ai răutăţii.
Mi-e dor ca de la cer la pământ de tine, călătorule ce ai poposit la mine-n suflet… Mi-e dor să-ţi mai spun: Rămâi!
Dorul e un cuvânt atât de frumos în limba română... În nicio limbă nu transmite atât de mult şi nu atinge atât de profund sufletul. Are o muzicalitate aparte, o trăire unică, o semnificaţie adâncă. Nu e de mirare că e simbolul dominant în lirica şi creaţiile mele. E un sentiment răvăşitor care ţine de rădăcinile noastre, de folclor, de bogăţia spirituală. E o stare de spirit familiară românului, o sămânţă care dă rodul iubirii. Dorul se înrudeşte cu iubirea, cu oful şi cu lacrima. E ceva palpabil, o căutare neîncetată , o tensiune plăcută, ceva ce doare, dar te înalţă… În-unul dintre poemele mele spun: “cu fiecare dor, urcăm o treaptă spre iubire… Dorul e o stare sufletească din ceruri coborâtă pentru ca omul să poate atinge iubirea. În versurile mele identific originea dorului: "Îngeri cu aripi albite-n lumină… /Zi şi noapte au lucrat/ neîncetat până au plămădit Dorul şi Iubirea."
Nu mi-e teamă să-i fac loc dorului în inima mea, să iubesc, pentru că ştiu că Dumnezeu a iubit mai întâi şi din dor de frumos a creat omul.
Mi-e dor de atât de multe lucruri… Mi-e dor de oameni minunaţi care au plecat din viaţa mea, cu voia sau fără voia lor. Mi-e dor de locuri binecuvântate, care mi-au lăsat nostalgia de a le căuta… Mi-e dor de trăiri speciale pe care le reactivez de câte ori visez, creez, iubesc.
Mi-e dor de anii copilăriei, cu jocul şi plăcerile nevinovate… Mi-e dor de lucruri simple şi de inimi neexplorate de paşii urâţeniei şi ai răutăţii.
Mi-e dor ca de la cer la pământ de tine, călătorule ce ai poposit la mine-n suflet… Mi-e dor să-ţi mai spun: Rămâi!
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
Comentarii
Trimiteți un comentariu