Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

miercuri, 17 septembrie 2014

Toamna


Toamna ţese-n lunci lumina
Cu sclipirea viselor de chihlimbar,
Copacii se întreabă oare a cui e vina
Că îşi pierd pletele… Of, ce amar!

Braţele şi le întind spre înalte ceruri
Pentru a culege nesfârşitele poeme
Speranţele se deghizează-n geruri
Ne mângâie bruma… Amurgul geme.

Până mai ieri, se roteau pe cer cocori,
Azi zboară-n cârduri spre senina zare
Acompaniaţi de vântul cu glas de viori.
Un vals de adio cu ritm de însingurare.

E toamnă… cerul îşi varsă o lacrimă
Pe frunzele împrăştiate de melancolie,
Vremea cu tentă bacoviană ne deprimă,
Visând la primăvară, zâmbetul o să învie.

17.09.2014

Lavinia Niculicea

http://confluente.ro/elena_lavinia_niculicea_1410978183.html



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu