Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

marți, 2 septembrie 2014

Am învăţat că sunt clipe când...


Am învăţat care clipe contează şi care nu, câţi oameni merită să-mi fie aproape, cum poţi găsi ceea ce cauţi, de ce e important să crezi şi când trebuie să păstrezi sau să dai drumul lucrurilor, oamenilor...
Am învăţat că dacă ai aşteptări,  e inevitabil să nu ai dezamăgiri; dacă mergi pe calea dragostei sigur te vei împiedica de suferinţa, dar în final, vei ajunge la destinaţie… la fericire.
Am învăţat că fericirea presupune să fii ocupat cu lucruri care-ţi plac, să fii înconjurat de oameni care te plac si să iubeşti mai mult ceea ce visezi că se poate.
Am aflat târziu că oamenii te vor dezamăgi uneori, însă şi tu o vei face la un moment dat… Vei greşi şi ţie se va greşi, însă trebuie să accepţi că asta presupune să trăieşti, să fii om…
 Sunt clipe când aş fi vrut să existe opţiunea de a te întoarce în trecut, să existe un buton prin care să activezi trecutul, să faci lucrurile în modul potrivit, să repari ce ai stricat, să eviţi urmările dureroase… Dar nu exista această opţiune de întoarcere, există doar astăzi, a merge înainte, cu unele rămăşiţe ale trecutului şi cu dorinţele, aşteptările care au indicatorul spre mâine. Şi poate asta e menirea fiecărui om, să facă alegeri bune sau rele, să înveţe din greşeli, să dărâme visuri şi le reconstruiască din ruine, să înţeleagă că un om matur şi responsabil e un om care mai întâi a trebuit să cadă, să se ridice şi să meargă mai departe, greşind, sperând, iubind şi învăţând. A învăţa e constanta existenţei noastre. Învăţăm o viaţă întreagă ce înseamnă să fii om…
Sunt clipe când am irosit şanse, am dat cu piciorul unui vis preţios, am cumpărat iluzii şi am primit lacrimi, am negociat dur cu viaţa pentru un strop de fericire, am aşteptat lucruri şi am pierdut oameni. 
Sunt clipe când am dorit să ating oameni, să-i mai pot îmbrăţişa din nou şi am făcut-o de multe ori în gând, prin cuvânt şi primindu-i în vise. Sunt clipe când  am iubit cu tot sufletul, dorindu-mi ca ele să se transforme-n ore, zile, ani, să pot prelungi liniştea, zâmbetele, fericirea… viaţa.
Sunt clipe ca acum când pot fi eu, cea optimistă, copilăroasă, iubitoare, vulnerabilă, dornică de înţelege viaţa. Sunt clipe când nimic nu e mai preţios decât să fii, să iubeşti, să crezi, să trăieşti.

2.09.2014

Avem multe lecţii de învăţat în viaţă...






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu