Treceți la conținutul principal

Dragostea nu se măsoară-n ore


Dragostea... Ce e de fapt, dragostea? Nu ştiu dacă vom avea vreodată vreun răspuns mulţumitor. Sunt puţini cei care pot răspunde şi sunt privilegiaţi cei care o trăiesc. Aţi obsevat că lucrurile profunde nu au nevoie de explicaţii ca să fie mai frumoase, au nevoie doar de inimi sincere, care să le observe, să le admire, să le ofere o fărămă de emoţie şi să le trăiască prin tăcere, prin bucuria de a le simţi.
Iubirea e atunci când înfloreşti la un soare ce se împarte la doi, într-un anotimp în care atingerile nu rănesc, doar vindecă...
Iubirea e atunci când îmbrăţişezi strâns fiecare vis, când luna îţi şopteşte prin fiecare vers, cum e să-ţi fie dor, când stele coboară pe pământ doar pentru tine...
Iubirea e atunci când cuvintele curg prin tine liber, de neuitat, ca un izvor ce-ţi lasă patimi clocotitoare şi se izbesc de fiecare gând.
Iubirea e atunci când tu mă priveşti ca un copil rebel, cu lacrima în colţul sufletului, gata să porneşti războaie, doar pentru a-mi cuceri teritoriul cel mai preţios... Inima.
Iubirea suntem noi, atunci când adormim în braţele fericirii...
Iubirea e acel sentiment special, care nu cuprinde doar o singură zi, ci mai multe momente care îţi taie respiraţia... De ce trebuie să o trăim doar într-o zi? Iubirea e mult prea complexă să o trăim atât de banal şi previzibil, cum e Valentine's Day... De ce nu putem fi originali, să o trăim atunci când simţim, iar asta o putem face în fiecare zi a săptămânii, nu-i asa?
În iubire nu sunt reguli, hotare, constrângeri de genul: "asa e bine", "acum trebuie"... Cine ne poate spune, cum şi când e bine? Nu-mi plac stereotipurile, aşa că nu sunt adepta sărbătorilor care ne spun că în ziua cutare este bine să ne iubim, este timpul să ne dăruim dragostea. Dragostea se cere dăruită şi trăită în fiecare zi.
Ea nu se măsoară în ore, ci în dorinţe, sentimente profunde, lacrimi, zâmbete, atingeri... Iubirii nu-i ajung 24 de ore... ea vrea sa-i oferim întreaga noastră viaţa, răsplătindu-ne cu clipe de neuitat. Aşa că nu ezitaţi să o exprimaţi în fiecare moment când inima v-o cere.
Iubirea mă face vie, trează, conştientă de darul de împărtăşi cu alţii bucăţelele de suflet. Fără întrebări, fără motive, doar curajul de  a fi  doi, de a-mi dezgoli sufletul în faţa celui care-mi trezeste iubirea.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Priv...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe...
2 comentarii
Citiți mai multe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe