Lavi en rose

A mai trecut un an... Constat că am bifat toate filele calendarului, care e plin și așteaptă să fie înlocuit cu unul nou. Am ajuns la un capăt de linie... urmează un alt drum, pavat cu speranțe înnoite și obiective clare. Simt că timpul e invadat de virusul cruzimii și nu mai dorește să fie răbdător cu noi oamenii, trecând mult prea repede prin clepsidra vieții. Fiecare își face o retrospectivă a evenimentelor ce le-a trăit în cursul anului. Încerc și eu să-mi adun gândurile, să le ordonez și să-mi evaluez activitatea. Am smuls din desaga Timpului clipe însorite, dar și pe acelea mohorâte, cu nori și ploaie ce mi-au netezit cărările sufletului spre un cuget  și trăiri  ce ating stelele. Am găsit printre amintiri și eșecuri, pe care am încercat să nu le ascund sub preș, deoarece eșecul te învață mai bine decât succesul. Știți cum se spune: ”Din greșeli, învață omul.” Simt că am căpătat cunoștințe noi, experiențe unice, dorința de a lăsa în urmă înfrângerile și decepțiile ș...

Cât de importantă este speranţa în viaţa unei persoane!  Ea este ca o ancoră pentru sufletele noastre în timpul  furtunilor, ce nu lasă ca corabia vieţii noastre să se  scufunde. Pe lângă speranță, avem nevoie de credință în lupta vieții. Ea este o prindere puternica de Dumnezeu. Credinta e suprema arma secreta, care anihileaza toate necesitatile, împrejurarile si pulverizeaza hazardul. Fără credinţă este cu neputinţă să-I placem lui Dumnezeu, rămânem pe o treaptă inferioară, la stadiul de animale raţionale. În opinia mea, ea ne ridică la rangul de fiinţe divine, care nu doar gândesc, dar care şi simt. Prin credinţă, urcăm încă o treaptă spre Dumnezeu. Ea ne apropie de Dumnezeu şi ne este asemenea unui scut care ne ocroteşte sufletul. Credinţa ne poate vindeca trupul, mintea şi sufletul. Credința creștină este darul lui Dumnezeu in puterea caruia primim ca adevăruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu. Doar ea, ne umple deșertul sufletesc cu izvor de pace și lumi...

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau ...

E decembrie… prima lună a iernii din punct de vedere calendaristic, însă o lună cu conotaţii speciale pentru cei mai mulţi. În această perioadă, se încearcă a se înlătura egoismul din inimi și se învață verbul ”a dărui”. Eu consider că nu trebuie să așteptăm o perioadă anume pentru a dărui și a ne arăta iubirea celor din jur. În fiecare zi, este nevoie să ne conjugăm cu verbul „a dărui”. Este cel mai frumos cuvânt ce ne învaţă semnificaţia cuvântului „OM”. ”A darui și ”a iubi” sunt două acțiuni înrudite. Asta înseamnă că la baza actului nostru de ”dăruire” trebuie sa stea întotdeauna ”iubirea”. Așa cum principiile Ying-yang, feminin-masculin sunt contrare dar în același timp se completează și nu pot exista separat, la fel și ”a dărui” și ”a primi” sunt doua actiuni complementare ce nu pot fi niciodată separate complet. Atunci când dăruim din tot sufletul primim o bucurie fără margini, iar aceasta se va vedea pe chipul nostru. Un om ce cunoaște bucuria nu va dori să țină această trăi...

Să trăim IUBIREA, deoarece ea ne va da întotdeauna aripi să ne atingem visurile, să găsim calea către Lumină şi Infinit. Cum spun versurile unei formaţii celebre: ”Love, love, love… all you need is love.” (Iubire, iubire, iubire… tot ce îţi trebuie e iubire). “Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificata, e un foc in ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se indragesc. Si inca ce mai e? E nebunia cea mai inteleaptă, fierea ce inăbusă, dulceața ce ne mântuie.” William Shakespeare

Doamne, nu-ţi cer alese comori, Dă-mi doar dragoste, de vrei. Pe cerul Tău să fiu o vie stea Ce demn îşi poartă lacrima. Revarsă a dragostei lumină Pe fiinţa iubită, ce sus mă înalță. Să fiu o clipă de dor în eternitate, Ce aduce iubire, lumină şi serenitate. Să fiu un dulce strop dintr-un izvor Ce suspină dorul cel mai arzător. Să fiu o albă, încântătoare floare Ce-i şopteşte, cu drag unui fluture: Mângâie-mă, alină-mi a mea durere… Să fiu o pasăre pe un cer cu soare, Ce cântul şi-l poartă în trista zare. Un cântec ce pe noi toţi ne învaţă, Ce e viața, bucuria şi speranţa…

Îmi ridic spre cer ochii-mi trişti, din care-mi curg lacrimi fierbinţi, ce-mi ard zgura interioară şi înalţ o rugăciune ce poartă-n ea durerea unei inimi frânte. Rugăciunea este eliberarea inimii din colivia chinurilor şi poverilor omeneşti. Cu fiecare cuvânt ce-l rostesc şi-l trimit către Tatăl… simt cum trupul meu devine uşor şi parcă se înalţă de la pământ. Deodată, fiinţa mi se metamorfozează într-o pasăre ce zboară spre orizonturi divine şi se opreşte în faţa tronului lui Dumnezeu cu aripile-i zdrobite de zborul extenuant al vieţii. Acolo primesc aripi de lumină şi armonie ce îmi înnoiesc forţele, care până atunci erau secătuite de durerea interioară. În acele clipe de comuniune cu Dumnezeu, după ce ploile suferinţelor mi-au inundat sufletul, simt cum mă învăluie un curcubeu fascinant de emoţii puternice. Îmi scaldă pe rând fiinţa, roşul intens al iubirii şi puterii, portocaliul veseliei, galbenul optimismului, verdele liniştii sufleteşti, rozul speranţei, albastrul compasiunii...

E începutul lui decembrie.Frigul îmi ingheață durerea uitata pe crengile stinghere ale sufletului.Glasul vântului îmi șoptește, numai de el știută, povestea iernii. Focul arde în sobă...lemnele de brad trosnesc in sobă, trezindu-mi clipele de dor, adormite pe un tărâm de uitare în fiinţa mea. Înserarea se așează ca o mantie de vise peste orașul ce așteaptă cu dor haine de sărbătoare, lumina dulce a poveștilor pe care i le aduce iarna. Mă uit pe fereastră... implor cerul să lase să cadă din văzduh steluțe albe de iubire, să simt prezența feerică a iernii. Prin puterea gândului călătoresc pe tărâmul îndepărtat al clipelor magice, când copil fiind așteptam cu înfrigurare sosirea primilor fulgi de nea, să picteze Natura cu vise albe. Ninge… ninge cu fulgi mari ca de vată. Fulgii argintii de nea roiesc in jurul meu ca nişte fluturi albi şi zglobi. E ca o cascadă de lacrimi de fericire ce cade necontenit pe pământul fiinţei mele. Fulgii de nea sunt ca nişte steluţe de cristal ce parcă se j...