Lavi en rose

Ce aş fi eu fără iubirea ta? Poate, o mare ce iute ar seca, Un val ce nu și-ar găsi liniştea. Ce aş fi eu fără iubirea ta? O pasăre ce nu ar putea zbura, O floare ce veşnic ar lăcrima. Ce aş fi eu fără iubirea ta? Un soare ce nu ar putea lumina. Un cer fără de albi nori călători. Ce aş fi eu fără iubirea ta? O noapte tristă fără nicio stea O lună ce vederea ar întrista.

Mă înalţ până la cer pe scări de vise Să ating nemuritoarea stea albastră. Nopţile mi le-a vrăjit cu ale sale raze Mă adoarme uşor în somnul dragostei. Lacrimile îmi sunt stele de gheaţă Pe un cer plin de nesfârşite himere, Luceafărul mult iubit astăzi a apus Cu el, norocul şi iubirea au pierit. Ziua de iubire s-a pierdut în asfinţit Noaptea de plumb m-a învăluit uşor...

Am pornit la drum pe această insulă cu o vegetaţie luxuriantă, prin care răsunau triluri de păsărele. După câte ore bune de mers, din senin s-a pornit o ploaie de vară. Stropii înviorători de ploaie se grăbeau să ne atingă chipurile uimite şi să ne spele sufletele de mocirla suferinţei şi amărăciunii. Am încercat să găsim un loc unde să ne adăpostim. Deodată, am zărit o peşteră. Nu o mai văzusem până atunci, era ascunsă ochiului de vegetaţia bogată a insulei. Probabil că intuiţia ne-a condus până în acest loc. Intrând în peşteră, amândoi am simţit ceva straniu, ceva ce eu nu mai simţisem până atunci, o vibraţie specială. O lumină vie şi intensă l-a acoperit pe înger, o puzderie de raze de iubire m-au atins şi în acea clipă a început să-i crească îngerului cealaltă aripă. Avea aceeaşi dimensiune, formă şi culoare. Eram uimită şi impresionată de ceea ce se întâmpla. Faţa îngerului radia de fericire. Acum, aveam o altă stare, o stare de bine, de calm şi iubire profundă, absolută ce-mi i...

Eram pe o insulă pustie, fără nicio urmă de om, înconjurată de o mare ca de smarald. Nu ştiu cum am ajuns pe această insulă, tot ce pot să vă spun este că eram doar eu şi Natura. Respiram un aer curat, încărcat de binecuvântate energii ce-mi inunda fiinţa cu un potop de dorinţe mult aşteptate. Cerul era senin ca floarea de-nu-mă uita, păsărele se jucau în zborul lor plin de voiciune pe întinderea azurie ce te îndemna la visare şi meditaţie. Soarele un călător rătăcit pe un petic de cer îşi trimitea razele calde, cu bucurie peste nisipul fin şi auriu, mângâind suav apa mării înspumate de dor şi aşteptare. Şi eu aşteptam cu înfierbântare clipele scăldate de razele subtile ale dragostei, să-mi încălzească inima şi să-mi sărute pătimaş sufletul-mi pierdut în marea de aşteptări şi aleanuri. Angel Images at ImageHousing.com Google Homepages at GoodSkins.com Într-o zi, cineva păşi pe această insulă. Era un înger, atât de sublim în înfăţişare, de o strălucire incomprehensibilă pentru o f...

Am stat departe de lumea virtuală câteva zile, din motive întemeiate, ceea ce m-a făcut să devin conștientă de efectul covârșitor pe care il are internetul asupra unui om. L-aș asemăna cu un virus care se instalează treptat sau cu un drog… fără să-ți dai seama devii dependent de această lume virtuală. Scrisul mi-a lipsit cel mai mult. Obișnuiam să tastez cuvintele pe care mintea și inima mi le dictau, iar apoi să le postez pe blogul meu personal…aceasta fiind în opinia mea, o formă de-a mi comunica trăirile, de a-mi descoperi sufletul în fața celorlați. Am descoperit că, de ceva timp nu am mai scrijelit pe o coală de hârtie tot ceea ce simțeam, ci m-am lăsat atrasă de literele tastaturii pe care degetele le atingeau diafan. În toată această perioadă departe de internet, mi-am acordat mai mult timp pentru mine, să reflectez la ceea ce îmi doresc, la ceea ce pot face pentru a-mi împlini visurile și a-mi identifica trăirile ce îmi indică drumul spre autocunoaștere. Am avut mai mult timp ...

Vestea morţii marelui poet Adrian Păunescu m-a întristat profund. Deşi, era previzibilă, având în vedere starea gravă de sănătate, nu mi-am putut reţine lacrimile să nu se rostogoleasca pe obraji, lacrimi ce conţin dorul, nostalgia şi dragostea pentru clipele magice ce mi le-au adus versurile inegalabile ale poetului Păunescu. Se păre că nu oamenii l-au trădat, ci inima obosită de tot balastul uman. Nu am avut onorea să-l cunosc personal, însă prin intermediul versurilor sale am putut să cunosc profunzimea şi genialitatea sa, valoarea sa umană şi artistică. Poezia sa mi-a electrizat fiinţa, mi-a dat fiorul unic al poeziei în perioada adolescenţei. Şi astăzi mă încearcă acelaşi sentiment puternic ce poate revitaliza în sufletele noastre dragostea pentru frumos şi sensibilitate. Pot spune ca el mi-a facilitat întâlnirea cu lumea fascinantă a literelor. Multă lume îl percepe pe Adrian Păunescu ca pe un mare poet, însă el a fost mult mai mult de atât… el a fost un animator al spaţiului...

"Fiind băiet păduri cutreieram Şi mă culcam ades lângă izvor..." Citind aceste frumoase versuri ale lui Eminescu, am rememorat unele momente fericite, când copilă fiind făceam drumeţii pe munte, împreună cu familia şi prietenii. Adoram să-mi petrec timpul în Natură, acest colţ aparte în care viaţa şi lumina se adăpostesc. O luam înaintea părinţilor, aventurându-mă spre necunoscut, curioasă să descopăr fiecare lucru întâlnit în cale. Îmi aduc aminte cu bucurie cum am ajuns prima până la Bâlea Lac şi de acel sentiment înălţător din vârful muntelui, de libertatea absolută pe care ţi-o dă muntele. Aveam o dorinţă de trăire intensă, de a sorbi din cupa vieţii, să-i sorb însetată ultima picătură. Ajunsă în vârful muntelui, eram copleşită de panorama magnifică. De acolo, lumea are un alt înţeles, o viziune unică. Peisad de natura....munte Vezi mai multe imagini din diverse Îmi plăcea să străbat pădurile de brazi, să îmbrăţişez fiecare copac, să-i simt veşnicia, să ...