Fiind creatoare de frumos, prin aripa sufletului meu, cu sfială şi cu speranţă, dar mai ales cu stoicism, vă invit să păşiţi, prin iubire, în cel de al cincilea anotimp al universului dimensiunii mele interioare...
Lavinia Elena Niculicea

marți, 8 iunie 2010

ARTĂ ŞI CONTEMPLAŢIE

"Arta este contemplare.Este plăcerea minţii care caută în natură şi descrie spiritul de care natura însăşi este animată."

Îmi place mult să scriu.Prin scris încerc să exprim frumosul,sensibilitatea care sunt ascunse în străfundurile fiinţei mele,să las scânteia divină care se găseşte in noi toţi,să strălucească intens.

Era o seară plăcuta de vară,când Domnul m-a atins cu aripa inspiraţiei,iar cuvintele au inceput sa prindă viaţă.Eram in gradina cu flori,un univers încărcat de poezie,care îmi făcea inima să vibreze si să intre pe o frecvenţă superioară nouă oamenilor.
Parcă întrega-mi fiinţă era transfigurată de energia pe care o răspândea Natura.Soarele parcă luase foc si devenise un ghem portocaliu ce se înălţa pe cerul albăstrui,trimiţând pe pământul însetat o puzderie de raze de foc ce îmi ameţea privirea vrăjită.Soarele se grăbea să apuna-sa meargă sa se odihnească –toropit de oboseală.Asfinţitul muiat in aur,deveni sângeriu,cu nuanţe de violet şi stacojiu,o beţie nemaiîntâlnită de culori.

Păsările ce se roteau pe cerul inundat de luciri scânteietoare,păreau ca nişte pete de smoală.Locul în care mă aflam era parcă scăldat de o lumină misterioasă,curioasă şi în acelaşi timp dulce,care aprindea în inima mea un dor de lumină,de viaţă,de veşnicie.Atmosfera era încărcată de o duioasă melancolie,care se răsfrângea şi asupra fiinţei mele plăpânde.Cadrul era propice pentru a păşi într-un domeniu nou,proza,diferit de cel al poeziei.Înainte scrisesem versuri,însă acum era cu totul altceva,suiam o treaptă nouă,superioară.Gândurile,până atunci îngrămădite,într-un sertar din multele sertare ale minţii,au inceput să spargă zăgazurile complicate ale minţii mele-un tărâm plin de mister şi să se năpustească spre adâncurile fiinţei mele.Deodată gândurile s-au transformat în cuvinte,care curgeau neîncetat,şi păreau că aşteptaseră atâta timp să se nască.Cred că şi cuvintele,la fel ca mine erau vrăjite de lumea mirifica din jur.
Consider,că doar prin scris,pot sa-mi exprim cel mai bine gândurile,sentimentele,cele mai profunde fărâme din sufletul meu.A scrie despre mine,e ca si cum mi-aş pune întreg sufletul pe o foaie de hârtie.Cuvintele încep să prindă viaţă,să trăiască odată cu mine,să radieze lumina interioară a fiinţei mele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu