Treceți la conținutul principal

ÎNVĂŢĂMINTELE VIEŢII


Noi suntem asemenea unor învăţăcei micuţi ce păşim încrezători şi plini de speranţă în şcoala vieţii.La început,călcăm timid pragul clasei pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o,nivelul de învăţare.Mai întăi,cunoştinţele pe care ni le însusim sunt elementare.Trebuie să ne hrănim cu lapte,o hrană uşoară pe care să o putem digera,apoi sa trecem la ceva mai solid.Iniţial,învăţăm abecedarul vieţii.Cea mai importantă literă pe care noi o pronunţăm este”I” de la „Iubire”.Ea este indispensabilă pentru a forma cuvintele importante ale veţii.De fapt,trebuie să învăţăm toate literele vieţii.Pe parcurs ce anii trec,unii dintre noi trec de la o clasă la alta,însă alţii rămân repetenţi,trebuin să înveţe din nou anumite lecţii.Ideea e că noi trecem prin anumite etape de învăţare cu scopul de a evolua,de a deveni persoane complete.Iar pentru asta e necesar să învăţăm unele lecţii.De preferat e, ca atunci când primim anumite lecţii în viaţă,să le înţelegem şi să ni le însuşim pentru a nu le mai repeta.Mie,viaţa mi-a dat mai multe lecţii pe care să le învăţ.Cu fiecare lecţie pe care mi-o însuşesc,simt că nu mai sunt aceeaşi persoană,fiecare îşi lasă amprenta asupra sufletului meu.Am învăţat lecţia Iubirii,Credinţei,Perseverenţei,Umilinţei,Suferinţei,Încrederii şi Speranţei.Ştiu că mai am mult de învăţat,că trebuie să mai sap în solul cunoaşterii.Aş vrea să vă ofer câteva din învăţamintele vieţii care sunt nestemate în viaţa noastră iar preţul lor este inestimabil:
Am învăţat ca în orice situaţie să-mi păstrez gândirea pozitivă,pentru că gândul bun şi curat este un izvor de sănătate pentru trup şi suflet.Am învăţat că experienţele mai neplăcute din viaţa unui om,il ajută să se descopere pe sine,să se formeze.Experienţele sunt ca un barometru ce ne arată măsura fiinţei noastre,de exemplu:cum gândim,cum simţim,cum suntem noi cu adevărat.Prin această boală -o experienţă traumatizantă - m-am descoperit pe mine,am ajuns să realizez cine sunt eu,cum sunt în raport cu Dumnezeu,cum mă percep pe mine însămi,dar şi pe cei din jur.Am ajuns la concluzia că nu contează ce ai,ci cine eşti tu.Am învăţat că noi preţuim un lucru abia după ce l-am pierdut.Conştientizăm un lucru doar după ce il experimentăm.Asta e natura umană,stă in firea lucrurilor şi încă nu l-am putut schimba.Aş dori să fac o analogie pertinentă.Când învăţăm din cărţi,e ca şi cum am păşi pe nisipul unei plaje,ar veni valuri puternice şi ar şterge paşii.Atunci când învăţăm din propriile experienţe,paşii cunoaşterii de pe solul nostru interior nu se şterg,rămân urme chiar dacă vine valul timpului.Experienţele ne marchează,lasă amprente unice şi de neşters în sufletele noastre.Nu trebuie să evităm să trăim experienţele pe care viaţa ni le dă,fie bune,fie rele.Pentru că atunci ar fi ca şi cum am evita să trăim.Am învăţat să mă bucur şi să preţuiesc fiecare clipă de viaţă,poate mai mult ca cei din jur.Am învăţat să mă opresc câteva clipe din activitatea mea şi să contemplu ce mă înconjoară,pentru că există lucruri în jur care mă pot ajuta să mă descopăr,să mă înţeleg mai bine.Am învăţat că descoperind şi iubind Natura,de fapt mă descopăr pe mine şi îl cunosc pe Dumnezeu.Am învăţat că atunci când în viaţa ta apare o boală grea,percepţia asupra lumii se schimbă radical iar scara de valori ţi se răstoarnă.Lumea ta interioară suferă o schimbare totală.Iar polii lumii tale se inversează.Optica ţi se schimbă,lucrurile pe care altădată le considerai importante,acum îşi pierd din valoare.Am învăţat că Dumnezeu permite suferinţa în viaţa noastră cu scopul de a învăţa ceva din ea,de a ne învăţa lecţiile aici pe pământ.E foarte important să conştientizăm asta.Să extragem din fiecare experienţă ceea ce e valoros,ceea ce e benefic pentru transformarea şi evoluţia noastră personală.Experienţelor din viaţa noastră le dăm valoare,doar atunci când învăţam ceva din ele,când prindem esenţialul,dacă ele trec pe lângă noi fără să le înţelegem rostul,atunci trăirea noastră este goală.Nu vom înţelege ce e cu noi pe acest pământ,care e misiunea noastră şi nu vom primi răspuns la întrebări chinuitoare,ca de exemplu:”De ce mi se întamplă mie aşa ceva?”,”Care este scopul vieţii?”s.a.s.m.d.Uneori,Dumnezeu ne răspunde la întrebări într-un mod în care nu-l înţelegem şi poate că nu e răspunsul dorit de noi.
Am învăţat că Dumnezeu ne răspunde întotdeauna,însă noi nu vedem,nu înţelegem răspunsul Său,pentru că modul nostru de a aborda un lucru e total diferit de al Lui.Noi suntem limitaţi în înţelegere în timp ce El are o înţelepciune nemăsurată,o înţelegere ce nu cunoaşte margini.Am învăţat că Dumnezeu e singurul care niciodată nu ne va dezamăgi,că oamenii o vor face întotdeauna,şi în special cei în care avem cea mai mare încredere.Am învăţat că iubirea e un dar de Sus care are în ea codat secretul fericirii,dar depinde de noi în a-i descifra secretul.Am învăţat că fericirea e o pasăre rătăcită pe un colţ de cer,că atunci când ne aşteptăm mai puţin îşi ia zborul şi ne lasă pustii.Iubirea e o melodie stranie pe un portativ,ale cărei note le cântăm noi,unii o cântă mai bine,alţii mai prost,la unii înseamnă sunete dizarmonioase,la alţii sunete pline de armonie.
Am observat că mulţi oameni trăiesc viaţa fără să înveţe nimic de-a lungul ei.E trist să constaţi că pentru mulţi viaţa e ca o apă curgătoare ce trece la vale şi nu lasă nimic în urma ei.Viaţa are cu adevărat valoare,doar atunci când în suflet ne rămân unele învăţăminte.Închei cu următorul citat:
“Experienţa este o flacără care nu luminează decât arzând”
Galdos Benitez Perez

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau