Dintr-un apus de iarnă adun un fir de
speranță,
Plantându-l sub zăpezile adormite-n mine,
Să-nflorească primăveri cu sevă de viață,
Sub ninsorile aspre să hiberneze un mâine.
Ca o ploaie născută-n zori mă înalț și cobor
Peste firul de iarbă strivit de plânsul lui
ieri.
Evadând din strânsoarea unui primitiv nor,
Spăl obrazul clipei cu îngeri izgoniți din
ceruri.
Când umbre bizare îmi sechestrează zborul,
Cu spasme de lumină, răsăritul mă ridică,
Dintr-un colț de infinit îmi spune Ziditorul:
Urcă spre soare, cu norii fă echilibristică!
Nu abdic pe câmpul înroșit de rănile
luptelor,
Ca un soldat pe umeri port întreaga planetă.
Tatuez înfrângeri și victorii pe fruntea
stelelor,
Nu cad cei ce au visuri ascunse-n
portbaionetă.
Autor: Lavinia Elena Niculicea
Comentarii
Trimiteți un comentariu