Treceți la conținutul principal

Anticorpii care se găsesc în corpul llamelor ar putea contribui la descoperirea unui vaccin antigripal universal




Toamna și iarnă sunt anotimpurile preferate ale virusurilor. De fapt, sezonul rece reprezintă cel mai puternic inamic al sănătății. Când temperaturile scad, organismul este expus la numeroase boli, precum răceala, gripa, pneumonia etc.
Gripa este o afecțiune respiratorie contagioasă, cauzată de viruși gripali, care poate duce la complicații severe și deces. Potrivit unui studiu recent, anual, gripa sezonieră provoacă între 291.000 şi 650.000 de decese la nivel mondial. Specialiștii de la OMS consideră că cea mai eficientă soluție de a preveni gripa este vaccinarea antigripală anuală, întrucât virusurile gripale se schimbă în fiecare an şi devin mai puternice.
Oamenii de știință din Statele Unite sunt tot mai aproape de realizarea unui vaccin antigripal universal, pe bază de anticorpi care se găsesc în corpul llamelor și cămilelor, menționează BBC.
Până acum, llamele erau cunoscute pentru lâna lor. Însă aceste animale mai au o calitate: produc anticorpi incredibili de mici comparativ cu ai noștri. Anticorpii sunt ,,armele” sistemului imunitar, proteine ​​mari în formă de Y care  sunt ,,recrutate” de către sistemul imunitar pentru a recunoaște și a neutraliza bacteriile și virusurile. Ei se prind de proteinele de pe suprafața unui virus. Anticorpii umani tind să atace vârfurile acelor proteine, dar asta e partea în care virusurile gripale se modifică foarte ușor. Anticorpii llamei se folosesc de avantajul mărimii lor pentru a se ,,strecura”  ceva mai adânc și pentru a ataca acele părți pe care virusurile gripale nu le pot schimba.
Echipa de la Institutul Scripps din California a infectat llamele cu multiple tipuri de virusuri gripale pentru a provoca un raspuns imun. Apoi au îndepărtat sângele de llamă pentru cei mai puternici anticorpi care ar putea ataca o gamă largă de tulpini de gripă.
 Au luat patru, iar pe urmă au început să dezvolte propriul anticorp sintetic care folosea elemente de la fiecare. A fost testat pe șoareci, cărora li s-au administrat doze mortale de virusuri gripale.
,,Acești anticorpi sun foarte eficienți. S-au folosit 60 de tulpini de virusuri diferite, și numai unul nu a fost neutralizat – virus care nu infectează oamenii. Scopul este de a oferi ceva care să funcționeze de la sezon la sezon și, de asemenea, să ne protejeze de pandemiile posibile, în caz că apar”, a declarat profesorul Ian Wilson, unul dintre autorii studiului.
Lucrarea, publicată în revista Science, este o cercetare în fază incipientă, iar echipa dorește să facă mai multe studii înainte de a începe testele pe oameni.
Testele pe șoareci au demonstrat că acești anticorpi îi protejează de gripa de tip A și cea de tip B, atunci când sunt injectați în mod direct și transportați cu ajutorul unui virus inofensiv. Un avantaj suplimentar al acestei abordări îl constituie faptul că ar putea funcționa la vârstnici. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât sistemul imunitar este mai vulnerabil, iar vaccinul împotriva  gripei sezoniere devine mai putin eficace.
Profesorul Jonathan Ball, de la Universitatea din Nottingham, consideră că un astfel de tratament care să combată diferitele tipuri de gripă este foarte căutat. Este ca un fel de ,,Sfântul Graal” al vaccinului antigripal.
Până se va produce un vaccin antigripal universal, este foarte important ca în prezent oamenii să ia măsuri pentru a-și întări imunitatea, scutul de apărare al întregului nostru organism.
Pe lângă vaccinare, medicii recomandă şi adoptarea unui mod de viață de igienic. asigurarea unui aport constant de vitamine și minerale din fructe și legume, hidratare și odihnă suficientă.

Lavinia Elena Niculicea

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau