Treceți la conținutul principal

Uimitoarea poveste de viață a Victoriei Arlen, tânăra vedetă de televiziune care a cucerit imposibilul


Cel de-al 25-lea sezon al concursului televizat ,,Dancing with de stars” a adus pe micile ecrane o poveste de viață care a oferit inspirație și i-a determinat pe mulți să-și reconsidere viziunea asupra existenței și a provocărilor. Este vorba despre povestea uimitoare a Victoriei Arlen, vedetă de televiziune, care a rămas paralizată în adolescență, însă cu o credință de nezdruncinat a cucerit imposibilul.
În 2006, când Victoria avea doar 11 ani, a început să răcească tot mai des și să simtă amorțeală în picioare. Pe fiecare zi ce trecea, sănătatea ei se deteriora tot mai mult. În cele din urmă, a fost diagnosticată cu mielită transversă și encefalomielită acută diseminată, două afecțiuni rare, autoimune, care se manifestă prin inflamarea măduvei spinării și a creierului. La acel moment, doctorii au fost incapabili să înțeleagă ce se întâmplă cu copila și i-au sfătuit pe părinți să o ia acasă pentru că este un caz pierdut. În scurt timp, Victoria a fost nevoită să asiste neputincioasă la pierderea abilității de a vorbi, de a mânca, de a se mișca și de a gândi. O evoluție lentă și dureroasă spre o stare vegetativă permanentă. Practic, era ,,încuiată” în propriul corp, auzind ceea ce se vorbea în jurul ei, dar neputând face nicio mișcare pentru a comunica. Un tunel al suferinței, prin care nu se întrezărea lumina. Timp de 3 ani și jumătate, acest coșmar a fost realitatea ei. Însă, ea a fost determinată să trăiască, iar părinții ei au crezut în șansele ei de  recuperare.
 „Părinţii mei au crezut în mine. Au organizat o cameră de spital acasă la noi, în New Hampshire, şi au avut grijă de mine. Cei trei fraţi ai mei îmi vorbeau şi îmi povesteau ce se întâmpla în afara acelei camere. Mi-au dat astfel putere să lupt. Nici nu ştiau că îi auzeam”,  a povestit Victoria pentru canalul de sport ESPN.
În anul 2009, Victoria a început să dea primele semne de revenire, atunci când și-a privit mama în ochi. Ea povestește }n cadrul unei conferințe Ted Talks că a fost suficientă o singură clipire. Abilitatea de a clipi la cerere a însemnat ușa ei înapoi către lume. Acesta a fost semnul ei, licărul ei de speranță, care demonstra că era încă prezentă.
Încet, dar sigur, a început procesul ei alchimic. Prin spiritul ei puternic, s-a încăpățânat să creeze o altă realitate, o nouă paradigmă, în pofida pronosticurilor doctorilor care considerau că leziunile măduvei spinării sunt ireversibile. 


Ajutată de frații săi, tripleți, Victoria s-a reapucat de înot, sportul ei preferat în copilărie, și astfel i s-a schimbat destinul.  A început din nou să se miște și să-și găsească libertatea în apă, unde nu avea nevoie de scaunul rulant. Înotul i-a readus sentimentul de normalitate, precum și laurii victoriei. La vârsta de 17 ani,  a participat la Jocurile Paralimpice de la Londra, unde a câştigat trei medalii de argint şi aurul la 100 de metri freestyle.
Victoria a încercat timp de șase ani să meargă din nou, prin multe ore de antrenament dur și frustrări agonizante. Când totul părea în van, antrenorul ei a observat un tremur aparte, o mişcare infimă la piciorul drept, fiind exact speranța de care avea nevoie pentru a continua. În 2016,  Victoria a renunţat complet la scaunul rulant și a început în pași de dans să recucerească viața. Este în permanență recunoscătoarea pentru victoria obținută asupra bolii și a morții, mărturisindu-și credința în Dumnezeu.

,,Mulți oameni mă întreabă: «Cum ai reușit să nu renunți?»  În cea mai grea perioadă din viața mea, am urmat un motto, pentru că voiam să trăiesc, voiam încă o șansă. Motto-ul meu era: Confruntă. Acceptă. Înfruntă. Învinge ».
Mulți oameni mi-au spus: Nu, dar am avut câțiva oameni care mi-au spus: Da, tu poți!
Astăzi, Victoria Arlen, în vârstă de 23 de ani, este vorbitor motivaţional, comentator sportiv la ESPN și deţine o fundaţie prin intermediul căreia îi ajută pe oamenii cu nevoi speciale.
Victoria Arlen a ținut să sublinieze că alegerile și atitudinele noastre mentale pot să ne influențeze rezultatele, să ne schimbe viața și, până la urmă, pot să ne scoată din cele mai întunecate momente ale existenței noastre, păcălind moartea pentru a primi încă o șansă. Experiențele prin care a trecut i-au rafinat spiritul, învățând-o să redescopere bucuria lucrurilor simple în timpul călătoriei sale tragice, dar frumoase, numită Viață.


Știre redactată de Lavinia Elena Niculicea

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau