Treceți la conținutul principal

Stephen Hawking – mintea genială care și-a depășit limitele



Stephen Hawking își confruntă teoria conform căreia ,,dacă dimensiunea spațială a Universului este nelimitată, la un moment dat timpul se va opri''.  Și timpul s-a oprit… Azi, Stephen Hawking, unul dintre cei mai mari fizicieni și cosmologi contemporani, profesor la Universitatea Cambridge, a plecat dintre noi… Poate pentru a studia mai îndeaproape găurile negre, stelele pe care le-a iubit și cosmosul care l-a fascinat de mic copil, primind răspuns la enigmele încă neelucidate.
Stephen Hawking a încetat din viață la vârsta de 76 de ani, trăind peste 50 de ani după ce doctorii i-au mai dat doar doi ani de trăit.
,,A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar a cărui activitate şi moştenire va dăinui timp de mulţi ani", au declarat într-un comunicat copiii regretatului fizician.
De asemenea, ei au evidențiat ,,curajul, persistenţa ,inteligenţa şi umorul” tatălui lor, fiind o sursă de inspirație pentru oamenii din întreaga lume.
Stephen Hawking a confirmat poate mai bine decât oricine că mintea omului este capabilă să înfăptuiască lucruri măreţe dincolo de orice provocare a vieţii… Renumitul om de știință a ştiut să fie ceea ce ceilalţi nici nu îndrăznesc să spere că pot deveni, şi asta în contextual unei provocări uriaşe. El nu s-a lăsat strivit de un destin implacabil, ci prin forţa minţii şi strălucirea spiritului a reuşit să năzuiască dincolo de stele, depăşindu-şi cu mult timpul…
Povestea lui Stephen Hawking a reușit să inspire, fiind transpusă pe marile ecrane, (în filmul ,,Theory of everything”, nominalizat la Oscar), însă personalitatea sa remarcabilă nu poate să încape în toate bibliotecile lumii şi nici nu poate fi pusă într-o operă cinematografică.

El este considerat de către mulţi, unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă de la Albert Einstein încoace, atrăgând atenţia lumii nu doar prin succesele sale ştiinţifice, ci şi prin obţinerea lor în condiţiile unei boli nemiloase.
Reputatul astrofizician Stephen Hawking s-a născut la Oxford, pe 8 ianuarie 1942 (în ziua când se împlineau 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei) ca prim fiu al unui un renumit biolog englez, petrecându-şi copilăria în compania celor două surori mai mici şi a fratelui adoptat. Stephen îşi descoperă puternica atracţie spre astronomie, iar pentru a-şi satisface setea sa mare de cunoaştere, se înscrie şi este admis la Trinity Hall, Cambridge (deşi el deja intrase la Universitatea Oxford), acolo unde îşi începe activitatea didactică şi ştiinţifică. El studiază intens astronomia teoretică şi cosmologia. Un lucru greu de crezut este faptul că viitorul om de ştiinţă a fost un elev mediocru. Totuşi, profesorii au putut să-i intuiască inteligenţa peste medie şi perspectiva superioară în domeniile studiate.
Viaţa lui Stephen a curs firesc până în momentul în care a aflat că suferă de o boală cumplită, scleroză laterală amitrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), la vârsta de doar 21 de ani. Însă un om de geniu ştie să se replieze continuu şi caută modalităţi prin care să-şi exprime întreg potenţialul, dincolo de limitările umane. Parcă vrând să facă în ciudă bolii, el s-a încăpăţânat să trăiască şi nu doar să supravieţuiască, infirmând toate pronosticurile medicilor. Stephen Hawking a continuat să lucreze şi să ducă o viaţă normală, în ciuda invalidităţii sale.
În anul 1965, el s-a căsătorit cu Jane Wilde şi a avut trei copii. În ciuda faptului că boala progresa, Stephen şi-a luat doctoratul în cosmologie la Cambridge şi a obţinut o bursă de cercetare la Colegiul Caius. Acest lucru a reprezentat o rază de soare pe cerul viitorului său destul de sumbru. În 1979 Stephen Hawking a devenit Profesor Lucasian de Matematica la Universitatea Cambridge. Treptat, el avea să paralizeze complet, fiind constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat (conceput special pentru el de un prieten), care poate fi controlat cu mişcări ale muşchilor din obraz şi ale globilor oculari. Infirmitatea sa nu l-a împiedicat să-şi continue activitatea profesională şi să se căsătorească a doua oară cu cea care avea grijă de el, în anul 1995.
 Stephen Hawking a adus o contribuţie importantă în domeniile de cercetare, precum cosmologia teoretică, relativitatea generală şi mecanica cuantică. El a elaborat un model matematic asupra originii şi evoluţiei universului în expansiune, din momentul ,,marii explozii” iniţiale (,,The Big Bang) şi a mai întreprins studii asupra relaţiei dintre găurile negre din univers şi termodinamică. Savantul a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic în 1982, fiind  membru al Academiei de ştiinţe americane.
Stephen Hawking, renumit în lume pentru lucrările sale despre univers, este autorul volumelor: ,,Scurtă istorie a timpului (A Brief History of Time, 1988), publicat de Humanitas, în 2004, fiind una dintre cele mai de succes cărţi din literatura ştiinţifică, ,,Visul lui Einstein şi alte eseuri (Einstein's dream,1993) şi ,,Universul într-o coajă de nucă”, 2004 (The Universe in a Nutshell, 2001).

Intervievat de cei de la BBC, Stephen Hawking a arătat rolul crucial pe care îl are familia în lupta cu boala, precum şi faptul de a avea un spirit înalt al umorului. Lecţia pe care el o transmite este aceea că oamenii cu dizabilităţi fizice trebuie să se concentreze asupra lucrurilor pe care le pot face şi nu pe lucrurile pe care nu pot să le facă.
,,Fizica teoretică este un domeniu în care dizabilitatea nu este un handicap. Totul stă în puterea minţii", a spus el.
De asemenea, el a mai dezvăluit importanţa entuziasmului și a pasiunii pentru ceea ce faci:
,,Secretul fericirii? Să lucrezi cu plăcere și dăruire, să îți pastrezi simtul umorului în toate circumstanțele. Munca va oferi un un scop existenței dumneavoastră, fără scop, viața e pustie. Iar daca viața vi se pare oribilă, găsiți ceva, nu contează ce, care să vă facă placere, un domeniu în care știți că veți reuși. Atâta timp cât există viață, există și speranță."
,,Priviți în sus, spre stele, nu în jos, spre picioare. Încercați să dați un sens la tot ceea ce vedeți și întrebați-vă ce anume face ca Universul să existe. Fiți curioși!"
Între viaţă şi moarte i-a apărut un drum ireversibil – drumul cunoaşterii de sine şi al înţelegerii Universului. O călătorie a suferinţei salvată doar de bucuria de a contribui la descifrarea celui mai tainic univers: omul.




Articol redactat de Lavinia Elena Niculicea


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau