Treceți la conținutul principal

Faceți cunoștință cu incredibila artistă, care pictează tablouri suprarealiste cu gura


Când privești picturile uimitoare ale artistei suedeze Jennie Sjöström, nu bănuiești nicio clipă că ele nu sunt realizate cu mâinile, ci cu gura. Ambiția de neclintit și curajul de care dă dovadă ea, au dat naștere unor creații care te lasă fără grai.
Picturile ei suprarealiste lasă să se intuiască o personalitate complexă, un om extrem de talentat, cu un registru expresiv deosebit. Din pânze transpare o anume căldură umană, o vibrare, o tensiune interioară, care o fac să relaționeze într-un mod aparte cu privitorul. Talentata artistă a trecut prin viaţă primind și înregistrând fel şi fel de întâmplări, de metamorfoze, pe care le-a mărturisit în pictură. 
Jennie Sjöström, în vârstă de 38 de ani, din orașul Falkenberg, Suedia, s-a născut cu artrogripoză multiplex congenitală – o afecțiune care  o împiedică să-și miște brațele sau picioarele din cauza articulațiilor dureroase. Pentru a lupta cu boala de care suferă, mama ei a învățat-o să prindă obiectele cu gura, precum un copil, familiarizându-o cu tainele desenului. Creioanele i-au devenit cele mai bune prietene, cu ajutorul lor reușind să creeze lumi și povești care luau naștere în mintea sa. 

Pictează de la vârsta de doi ani, și de atunci ea spune că oamenii sunt uimiți de talentul ei, precum și de concentrarea fantastică și detaliile complicate pe care le reproduce în desenele sale cu o acuratețe extraordinară. La vârsta de 16 ani, Jennie a studiat arta și designul, iar mai târziu a urmat cursurile Academiei de Artă Realistă a Suediei din Stockholm.
Tânăra artistă a transformat un aparent dezavantaj într-o oportunitate, iar rezultatele sunt absolut uimitoare. Creațiile ei redau o lume exuberantă, colorată, atrăgătoare, plină de armonie, care aduce încântare privitorului, însă nu au exprimat dintotdeauna așa. O perioadă îndelungată de timp, ea a pictat cu culori închise, prezentând tematici negative – oameni ce erau deseori răniți sau blocați. 
Când credea că a ajuns la apogeul său artistic, viața i-a schimbat radical viziunea sa asupra artei pe care o crea. În 2009, ea a fost diagnosticat cu cancer ovarian,, fiind la un pas de moarte. După mai multe intervenții chirurgicale, multă durere, lacrimi și mult timp petrecut pe un pat de spital, cancerul a dispărut. Dintr-o dată, Jenny a  experimentat o renaștere în viața și în arta ei. Nevoia de a picta în culori întunecate a dispărut. Pentru prima dată după o lungă perioadă de timp, ea a vrut să picteze în culori vii.
,,Am vrut să pictez idei despre o armonie profundă care se regăsește în noi toți. Pentru a exprima aceste idei, desenez deseori busturi de femei, pe care mi le imaginez cu ochii aproape închiși, în același timp, visând acea lume pașnică pe care nu o putem vedea întotdeauna. Îmi place acest mod de a mă exprima în artă, îmi dă un sentiment de armonie în interior, a povestit ea pe blogul ei.
,,Lucrez în atelierul meu aproape în fiecare zi și pentru mine este cel mai bun loc de pe pământ. Îmi trăiesc visul – îmi trăiesc viața în culori!

Poate dura până la o săptămână până termină un tablou, dar Jennie spune că acest travaliu creator îi oferă ,,pace interioară, și din moment ce nu poate să trăiască o ,,viață activă” fizică, prin  intermediul picturii ea se simte la fel de ,,liberă ca o pasăre”. 
Totul este posibil pe pânză, iar în visurile ei, viziunile și sentimentele prind viață. Dacă nu ar fi pictat cu gura, ar fi pictat cu orice altă parte a feței, deoarece pictura este rațiunea ei de a fi, potrivit spuselor ei. 
Jennie a povestit că odată la un târg de artă suedez, un profesor African din mediul rural  a venit în cabina ei și au început să vorbească despre viață și artă. Arătându-i cum pictează cu pensula în gură, el a întrebat-o dacă poate să-i facă poze pentru a le arăta copiilor că există atâtea posibilități în viață – chiar și atunci când nu pare a fi așa. A fost încurajator pentru talentata artistă și a înțeles că toți avem nevoie de inspirație pentru a continua viața de zi cu zi, inclusiv ea.
,,Dar când acești oameni se uită la picturile mele și vorbesc de fapt cu mine, îmi dau seama că sunt doar o femeie de 38 de ani obișnuită, cu păr creț și o pisică, căsătorită cu munca mea și soțul meu - simplu", a adăugat ea.

Jennie se străduiește în fiecare zi să medieze un joc între imaginație și realitate, din care cel mai câștigat se pare că este publicul. Opera ei inspirată din suprarealism este prezentată la nivel internațional în galerii, târguri de artă și muzee sub numele ,,IdJeLi", fiind vândută de la 500 de dolari în sus.
Jennie relatează ceea ce i se întâmplă în viață prin franchețea desenului și adevărul culorilor. Ea este o sursă de inspirație și o lecție de voință și determinare, care a reușit să picteze cenușiul din viață cu culorile curcubeului și care prin emoție și har poartă privitorul în labirinticul său univers interior.

Vă invit să cunoașteți mai multe despre arta ei, care este asemeni unui curcubeu după furtună, prin următoarele picturi:








Articol redactat de Lavinia Elena Niculicea

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau