Treceți la conținutul principal

Faceți cunoștință cu Stephen Wiltshire, artistul diagnosticat cu autism care a impresionat o lume cu talentul său

Photo credit: National Geographic

Stephen Wiltshire este un tânăr de culoare care a reușit să uimească o lume întreagă cu talentul său rar întâlnit. 
Artistul britanic, în vârstă de 43 de ani, are capacitatea de a desena, în cele mai mici detalii, marile orașe ale lumii, încât ai putea crede că a petrecut săptămâni studiindu-le îndeaproape arhitectura. Munca sa devine impresionantă când descoperi că el are nevoie de o singură privire a panoramelor, ca să țină minte, fiecare clădire sau stradă.
            Stephen, supranumit ,,omul –cameră”, datorită memoriei sale fotografice, nu a avut o viață tocmai ușoară. El a fost diagnosticat cu autism la vârsta de 3 ani, atunci când a rămas orfan de tată, iar, abia la cinci ani, a rostit primele cuvinte din viaţa lui: ,,creion şi ,,hârtie, acestea devenind limbajul prin care putea comunica cu lumea.
Autismul este o tulburare de dezvoltare care împiedică unele părţi ale creierului să comunice între ele, ceea ce conduce la probleme de învățare și de stabilire a relațiilor sociale. Totuși, Stephen și-a transformat dizabilitatea în oportunitate, reușind să-și găsească vocația, cu sprijinul celor din jur.
,,Limitele sale, în mod paradoxal, pot servi și ca puncte forte. Viziunea lui este valoroasă, tocmai pentru că oferă o minunată vedere directă, neconceptuală asupra lumi”, a spus autorul și neurologul Oliver Sacks.
Stephen a început să comunice prin desene, după ce-a fost trimis de către mama sa la Şcoala Queensmill din Londra, o şcoala pentru copiii cu nevoi speciale. Acolo i-a fost descoperit și încurajat talentul, reușind să realizeze schiţe incredibil de exacte ale vietăţilor din natură şi caricaturi ale profesorilor săi. La opt ani, înşuşi premierul Marii Britanii i-a comandat un tablou, iar la 13 ani, Stephan a publicat prima lui carte de desene.
În adolescenţă, a început să deseneze clădirile pe care le vedea prin Londra. Sora sa mai mare, Annette, îl lua de la şcoală şi îl ducea  acasă la un prieten care locuia la etajul 14. De aici Stephen putea observa întreaga panoramă a oraşului. Din acel moment, ,,pasiunea sa a devenit obsesie'' .
Viața sa este o călătorie epică și plină de aventură. Stephen a devenit celebru pentru panoramele sale extrem de detaliate. Fiecare lucrare de artă îi este precedată de un zbor cu elicopterul deasupra marilor orașe ale lumii, având nevoie de câteva minute pentru a reproduce din memorie, linie cu linie, clădirile, străzile, parcurile, cu precizia unei camere foto de ultimă generație. Lucrează rapid, cu căștile pe urechi, cu creionul care atinge ușor suprafața pânzei (unele dintre tablourile panoramice mai mari sunt curbate și se întind pe o lungime de aprox. 4 m), folosindu-și degetul celeilalte mâini pentru perspectivă.
În anul 2005, a fost însărcinat de o serie de companii și colecționari particulari să realizeze desene panoramice vaste ale marilor metropole ale lumii, începând cu desenul de 10 m al orașului Tokyo, apoi Hong Kong, Roma, Frankfurt, Madrid, Dubai, Ierusalim, Londra și New York. Ultima sa lucrare este o reflectare pe o pânză de aproape patru metri a oraşului Ciudad de Mexico.

În New York a zburat cu elicopterul timp de 20 de minute şi apoi a desenat tot ce a văzut de sus pe o pânză de aproape şase metri. ,,În ciuda memoriei incredibile a lui Stephen, atunci când se plimba pe străzile din Manhatten a reuşit să meargă într-o direcţie greşită timp de 45 de minute,''  sugerează o anecdotă de pe website-ul lui oficial.
În anul 2006, artistul a fost numit de către Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii Membru al Ordinului Imperiului Britanic pentru contribuţia lui în artă. În același ani, încurajat de sora sa, Annette, Stephen și-a deschis propria sa galerie de artă în centrul Londrei.

Cel mai bun lucru referitor la succesul său, spune Stephen, sunt toți oamenii pe care îi întâlnește. Oriunde lucrează, oamenii se opresc să-l urmărească cu gura căscată. În Singapore, el a avut 150.000 de vizitatori la galeria sa.
,,Mă simt bine și fericit, atunci când arta mea îi face pe oameni să zâmbească. Atunci când ei zâmbesc, zâmbesc și eu. De asemenea, îmi place să zbor cu elicopterul și să văd orașul cu privirea unei păsări", a afirmat Stephen.
Cunoscându-i povestea, oamenii nu mai au nici un dubiu că Stephen Wiltshire este un artist extraordinar. Arta lui vorbește o limbă pe care toata lumea o înțelege.
Pentru a vă convinge, vizionați clipul de mai jos:


 de Lavinia Elena Niculicea











Comentarii

Postări populare de pe acest blog

A mai trecut un an...

A mai trecut un an din viaţa mea… În linişte, mă privesc în oglinda sufletului şi încerc să observ tot ce a însemnat acest an… A fost un an bun sau rău? Cum sunt eu acum? Câte dintre visuri s-au împlinit? Cu fiecare clipă ce s-a scurs prin clepsidra timpului, am devenit mai matură, mai înţelegătoare, mai aproape de ceea ce sunt eu in realitate? Cum am trăit, ce şi cui am împărtăşit? Am reuşit să-mi îndeplinesc promisiunile? Cine mi-a stat alături şi cine a ales un alt drum? Am dat totul să-i întorc din drum? Câte bucurii şi câte regrete le-am lăsat celorlalţi? Am lăsat mai multe lacrimi sau mai multe zâmbete în colţul inimii lor? Îmi fac un inventar al sentimentelor…  Printre sentimentele de bucurie, de recunoştinţă, de iubire s-au strecurat şi regrete, neîmpliniri, deziluzii, pentru că sunt om, pentru că atât cât trăiesc, învăţ… Niciodată nu e suficient tot ceea ce învăţăm, procesul pe drumul cunoaşterii e unul de durată, care nu se termină niciodată atât cât trăim. Privind

Bine-ai venit, Aprilie!

Bine-ai venit, Aprilie, cel care aduci înflorirea zâmbetelor, ce au stat atâta timp zgribulite în iarna durerii. Te rog să mă tratezi cu blândeţe şi să nu-mi ucizi speranţele. Priveşte-mi ochii şi citeşte în ei, un dulce vis în care a încolţit aşteptarea, a ceea ce este mai bun, mai pur, mai luminos… Sunt doar un simplu om care speră, crede, visează, iubeşte, într-un cuvânt: trăieşte. Iubite, Aprilie, trezeşte-mă mereu cu soarele iubirii, îmbracă-mă cu flori de cireş dornice de a alunga monotonia din gânduri, respiră-mă prin verdele crud al ierbii ce mi-a înmugurit în aorta sufletului, potoleşte-mi setea şi foamea de frumos prin culorile tale cu care pictezi infinitul. Tu, Aprilie însemni pentru mine: narcise îngălbenite de atâta linişte şi zâmbet, lalele frumoase ca dorurile îndrăgostiţilor, lăcrămioare scumpe ca lacrimile rostogolite în tăcerea clipei, zambile parfumate ca visele din zori, liliacul plin de amintiri şi speranţă ca sufletu ce te aşteaptă neîncetat, gingaşe

Viata-i o lupta, ce se duce pe trei fronturi

Îmi place mult cum descrie viața George Coșbuc, în poezia ”Lupta vieții”. ”O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.” Am conștientizat că viața-i o luptă, iar pentru a o câștiga e nevoie de dârzenie, de dragoste. Iubind viața, nu vei capitula niciodată în fața atacurilor exterioare. Trăiesc doar aceia ce luptă cu curaj și hotărâre, ce au în dotare arme puternice ca speranța, optimismul și credința. Este nevoie ca oamenii să treacă prin bătălia vieții pentru a ajunge la perfecțiune. Ea înseamnă o luptă continuă, una de dezamăgiri, împliniri, necazuri, bucurii. Lupta nu e unilaterală, ea se duce pe trei fronturi: lupta cu tine însuți, lupta cu ceilalți și lupta cu conjuncturile nefavorabile. Trebuie să existe un echilibru între cele trei laturi. Dacă învingi în lupta cu tine însuți, care e cea mai dificilă, vei ști cum să ai o abordare eficientă și în celelalte lupte. Momentele în care ne aflăm, fie că sunt bune sau rele ne determină să reacționăm într-un fel sau